Sâmbătă, 29 octombrie, actorul Vlad Vasiliu a jucat, chiar de ziua sa de naştere, într-un rol excelent „îmbrăcat”. Foarte-foarte cunoscutul actor, cu vocea sa inconfundabilă şi cu un dar al declamării retorice „de din vechiu” în spectacole de poezie tandră, tocmai ce a împlinit de două ori câte 35 de ani: s-a născut la Bucureşti şi uite-l gălăţean implicat, parcă dintotdeauna. La vârsta de şase ani, el juca deja un rol, cel al unui copil, pe scena Casei Centrale a Armatei, în Capitală.
Debut la „Teatrul Mic”
A urmat, între 1968 şi 1973, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. A debutat, încă din ´64, pe scena Teatrului Mic, tânăr „actor corp ansamblu”. Apoi, doi ani a jucat şi pe scena Teatrului din Petroşani. „Exportat”, la 29 de ani, la Galaţi, pe vremea directoratului regretatului actor Mihai Mihail, din 1975 nu a mai părăsit scena noastră. De două ori a fost director al teatrului gălăţean. Prima dată, pentru doi ani, începând cu 1990, chiar după frământările Revoluţiei. A doua oară, din 2005 şi până în 2011.
Regizat şi regizând
Ca actor, a jucat sub bagheta multor regizori, printre care remarcabilii Ion Cojar, Valeriu Moisescu, Ion Maximilian, Victor Ioan Frunză, Adrian Lupu. Actorul a şi regizat câteva spectacole: „Odă omului”, poem dramatic scris chiar de el, „Jurământul străbunilor”, montaj artistic realizat tot de el, sau „Ne cheamă pământul”, după Octavian Goga. A scris însă şi vreo patru piese de teatru, dar pe majoritatea s-a codit să le arate cuiva. În ´85, la Teatrul „Maria Filotti”, chiar i s-a jucat o piesă – „Moş Teacă”, un „colaj” de texte din opera lui Anton Bacalbaşa.
Urmaşul boierilor Mironeşti, înrudit cu regele Egiptului
A jucat însă mereu şi în Agora, fără bilete, nu numai pentru distracţie, dar şi pentru educaţie publică, în spectacole alegorice stradale, cu parfum istoric, dând viaţă unor personaje istorice precum Cuza, Kogălniceanu, Regele Ferdinand, primarul teilor, Constantin Ressu. De multe ori, a intrat în mişcări politice şi în viaţa reală. În 1995, organiza vizita Reginei Ana în Galaţi. Mama sa a făcut parte din vestitul neam al boierilor munteni Mironeşti şi era damă de onoare la Curtea Regelui Ferdinand, de unde şi legăturile rămase până acum. La instaurarea tot mai periculoasă a stalinismului în ţară, undeva prin anii ´50, Regele Farouk al Egiptului le-a trimis un yaht, ca să se salveze, să aleagă bejenia, în locul vieţii în închisoarea-stat de aici. Sora mamei era căsătorită cu un egiptean de vază, Burhanettin Kesoglu, rudă cu Regele Farouk, Kesoglu aparţinea unei familii de vază, de consuli din tată în fiu, dar el a decăzut în timpul comunismului, când a fost silit să lucreze ca şofer la sovrom – societate sovietico-română pentru spolierea României. O verişoară, mătuşa şi un unchi al actorului – pe atunci copil de patru sau cinci ani, s-au urcat pe punte şi au plecat. Şi acum, actorul se ţine cu chipiu de căpitan de vas. Încă o poveste cu parfum de istorie, ca la Galaţi.
Roluri grele şi o cortină-ghilotină!
L-am mai întrebat acum pe actor şi care i-a fost cel mai greu rol pe scenă. „Depinde. Un rol complex, foarte greu ca joc, a fost cel din „Becket”. Din punct de vedere fizic, greu a fost cel din „Frank al V-lea”, când se cerea să îţi ţii echilibrul pe frânghie. Urcam o scară de pisică, din cele de frânghie, care la teatrul nostru era bine ancorată de o balustradă. În deplasare cu spectacolul la Bucureşti, la Teatrul Bulandra, neavând altă posibilitate, scara a fost agăţată de cortina de fier (panou de fier care la incendii coboară, izolând sala – n.red.). Cortina de fier s-a desprins, a început să cadă… Norocul meu că avea nişte picioruşe de câţiva centimetri şi a strivit şi nişte decoruri de lemn, dar tot mi-a rupt atunci piciorul.” Ar fi jucat şi fără picior? „Jucam oricum, vreau să joc oricum, indiferent de vârstă!”
Şi „cortina de fier”, cea comunistă, a căzut, însă a căzut mai târziu şi… „guvernul provizoriu” de după cortină, consiliu în care a actorul, ca un cetăţean al Galaţiului, a ajuns după Revoluţie, jucând un rol şi aici. Şi a fost arestat, împreună cu ceilalţi din primul „guvern” gălăţean.
A jucat în peste 2.000 de spectacole. A intrat în peste o sută de roluri. „E o listă întreagă, toate îmi plac. Îmi plece mereu ultimul rol în care joc – acum, Ion Nebunul, din „Năpasta”. Îşi aminteşte cu mare plăcere şi rolurile din „Groapa”, după Eugen Barbu, montată la Galaţi – în rolul Oacă, apoi în Paraschiv.
Om la toate
Vlad Vasiliu a înfiinţat după Revoluţie Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, unde a fost şi director o vreme. A fost profesor la Şcoala Populară de Arte, de actorie, regie teatru, montaj literar, de brigadă, din 1977 până în 1989; a fost instructor al unor formaţii de amatori, cu multe premii la concursuri, festivaluri naţionale. Organizator al primului Pod de flori, din ´90, la Gura Prut – Giurgiuleşti.
În foto, lângă Mihai Mihail, în "Becket", în 2001, și în "Chiriţa în provincie" - 1976
