Tanti Nicuţa are aproape 80 de ani şi trăieşte singură la Hanu Conachi. Fiul ei, Ionică, are 52 de ani şi are grijă cât poate de mama lui. Dar din Sassoferrato, Italia, până la Hanu, este cale lungă... Doar vara mai apucă cei doi să se vadă, când băiatul are concediu. În rest, mama primeşte telefoane de la fiu, de câteva ori pe săptămână, pentru că „este singură şi vreau să ştiu mereu cum îi merge”, explică inginerul.
Facturi crescânde, pentru un serviciu nesolicitat
Tocmai telefonul, instalat la insistenţele fiului, în urmă cu cinci ani, este cel care a ajuns să îl revolte pe „italianul” de la Hanu: „Eu am vrut să aibă mama telefon ca să pot să o sun eu, să nu aibă nici o cheltuială, sau, mă rog, să fie o sumă mică”.
„Dar, uitaţi, începând din luna noiembrie a anului trecut, mama a început să primească facturi de 40, 50, 60, 70 de lei, ea care nu vorbeşte cu nimeni-nimeni, în afară de mine. Îmi spunea la telefon că primeşte facturi mari, dar nu ştia cum să-şi explice”.
„Când am venit eu în ţară, mi-am dat seama ce se întâmplase şi vreau să fac publică această poveste ca nu cumva să li se întâmple şi altor bătrâni naivi. Mama a răspuns odată la un telefon dat de un operator de la compania la care este abonată. Ea nici nu vorbeşte prea clar, are aproape 80 de ani, omul acela n-o fi înţeles ce a zis, şi a trecut-o că vrea un serviciu special, de comunicare cu operatori de telefonie mobilă”.
„Mama, care nu sună pe nimeni, am dovadă facturile! Nu avea nici un sens să vrea un asemenea serviciu. Şi de asta, lună de lună, facturile îi vin tot mai mari”.
„Să nu li se mai întâmple şi altora!”
Tanti Nicuţa aprobă spusele fiului. Femeia reuşeşte cu greu să vorbească, iar Ionică ne lămureşte: „Mergem să îşi pună dinţi, nu poate să vorbească aproape deloc”.
De unde aşa o supărare pentru câţiva lei în plus la factură, s-ar întreba oricine. Dar Ionică are două argumente: „În ţara asta există bătrâni mai amărâţi ca mama mea, care măcar mă are pe mine, care o susţin financiar. Dar dacă era să trăiască doar din pensioara ei de 380 de lei, avea ea 70 de lei aruncat? Că înainte de povestea asta îi venea telefonul până în 20 de lei!”
„Şi mai este ceva: nu se poate să plătesc ceva ce nu am cerut, ce nu îmi foloseşte! Vreau să nu li se întâmple şi altor bătrâni ceea ce a trăit mama, de asta am vrut să fac public cazul nostru”.
Ce va fi…
Batjocura unui serviciu nesolicitat a continuat chiar şi la sediul firmei de telefonie: „Mi s-a spus că am contract cu ei, deşi eu ştiu exact că nu am semnat absolut nimic şi că nu pot să îl reziliez sub 30 de zile. Ce contract? Până la urmă am făcut o cerere de deconectare, dar nu ştiu cum se va rezolva, că eu peste 30 de zile nu mai sunt demult în ţară”, încheie inginerul.
Unei bătrâne naive din Hanu numai batjocura unui operator de telefonie nu îi trebuia! Iar unui fiu plecat la mii de kilometri de acasă numai să ştie că mama lui este victima lăcomiei româneşti nu avea nevoie…
