Fiul satului Ciureştii Vechi dă o mare petrecere

Fiul satului Ciureştii Vechi dă o mare petrecere
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

O fi departe până în nordul de judeţ, acolo unde „se prinde harta judeţului în cui”, în satul Ciureştii Vechi, comuna Bălăşeşti, dar dl Aurel Ciobanu, redenumit Ben în „judeţul” Washington, de unde tocmai l-a întors dorul pentru o vacanţă, a luat chiar avionul şi a trecut ditai oceanul, ca să se vadă din nou cu foştii colegi de şcoală şi cu alţi fii ai satului. Pentru sâmbătă, 19 august, la ora 13,00, românul-american a făcut chemare de adunare festivă în comună. În America, românul are o fermă (5 ha, utilaje, sere, livadă, viţă de vie, vaci, păsări). Trăieşte, lângă râul Columbia, alături de soţia sa Liuba, o basarabeancă, şi de şapte copii plus nepoţei, la Vancouver (dar nu cel din Canada, cel din SUA, lângă Washington), unde a ajuns înainte de Revoluţie, forţând trecerea Dunării şi primejdia gloanţelor grănicerilor.

Şi anul trecut, „americanul” a organizat o întâlnire emoţionantă, într-un local de la Dunăre, în Galaţi, invitând peste 50 de foşti colegi de şcoală, profesorii din Ciureşti, rude şi prieteni. Iar cu un deceniu în urmă, organizase o primă întâlnire chiar în şcoala din satul natal.

Citit 2934 ori Ultima modificare Marți, 15 August 2017 21:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.