* Zece copii din Bădălan învaţă în sistem simultan, într-o instituţie ruptă, practic, de lume * Educatoarea iese la pensie anul viitor şi nu crede că altcineva va mai rezista în aceleaşi condiţii vitrege *
De aproape 20 de ani, educatoarea Grădiniţei cu Program Normal din Bădălan străbate zilnic Galaţiul de la un capăt la celălalt, ca să ajungă la copiii din comunitatea izolată. De luni, Rodica Costea şi-a început din nou periplul, mai mult pe jos, pentru numai 10 prichindei cu vârste între 2 şi 6-7 ani. Refugiată într-o clasă a fostei Şcoli Nr. 50, grădiniţa supravieţuieşte ca printr-un miracol, aşa ruptă de civilizaţia oraşului cum este.
Lipsa transportului, poveste veche
Ultimul an la catedră este, parcă, piatra de încercare a întregii sale activităţi la catedră. Cartierul Bădălan e un capăt de lume, la o aruncătură de băţ de Zona Liberă. Cum lucrările ISPA din Galaţi fac şi desfac drumuri, educatoarea este nevoită să meargă pe jos şi o bună parte din oraş, nu doar bucata de traseu de la ultima staţie de maxi-taxi până la blocurile IAS din Bădălan.
Pleacă de acasă înainte de ora 6,00, ca şi cum ar face naveta la ţară. Şi, cel mai sigur, nu va lipsi nicio zi de lângă copii, aşa cum nu a făcut-o nici în ultimii 20 de ani.
Rodica Costea îşi aminteşte că tot aşa a început, făcând naveta, deşi preda, practic, în oraş. Ca dovadă că, în 20 de ani, Primăria Galaţi nu a făcut mare lucru ca să lege zona de oraş, printr-un mijloc de transport viabil. De altfel, cel mai greu le vine elevilor din Bădălan care trebuie să ajungă la şcolile din oraş.
Au fost şi vremuri mai grele
Instituţia de învăţământ din Bădălan a resimţit mai puţin valurile de schimbări din educaţie, cât starea de bine sau de rău a micii comunităţii din zonă.
«În 1990 funcţiona în clădire atât căminul pentru copii, cât şi şcoala primară. Din lipsa copiilor, şcoala s-a desfiinţat, prin 2004-2005. Am prins şi vremuri extreme, când nu aveam energie electrică şi nici căldură, pe la mijlocul anilor ’90. Acum, soba dă cădură destulă iarna, dar nu primim autorizaţie de funcţionare pentru că restul clădirii este neîngrijită».
Se întreabă cine ar rezista, de la anul, la un program ca al ei, într-un loc dichisit, dar în care cele mai noi dotări sunt planşele colorate cumpărate de educatoare din cei 100 de euro pentru cărţi.
«În vacanţe am făcut şi muncă de lămurire cu părinţii, le explicam de ce e bine să îi aducă pe copii la grădiniţă, înainte de a merge la şcoală, în oraş. Dacă nu mi-ar plăcea copiii, nu aş fi rezistat».
Amintiri pentru pensie
În comunitatea micuţă şi săracă din coasta oraşului, educatoarea şi-a câştigat, pe merit, respectul părinţilor şi al copiilor ajunşi la licee şi facultăţi bune. De anul viitor, Rodica Costea iese la pensie şi nu prea crede că altcineva va avea disponibilitatea să facă atâta amar de drum până la cei câţiva copii din Bădălan.
Ultimul bastion al educaţiei din această zonă s-ar putea preda necondiţionat. Asta dacă cineva dintre responsabilii de la minister nu se gândeşte, deja, că s-ar face o economie mare la buget prin desfiinţarea instituţiei. O economie plătită, bineînţeles, cu preţul educaţiei copiilor.
Explicaţii foto:
1 - Educatoarea şi îngrijitoarea grădiniţei au pregătit serios venirea copiilor
2 - Sala de grădiniţă funcţionează
