Un gălăţean îi îndeamnă pe tineri să nu mai plece din ţară

Un gălăţean îi îndeamnă pe tineri să nu mai plece din ţară
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Am avut, de curând, plăcerea să stau de vorbă cu un domn care a venit la redacţie din dorinţa de a le oferi un exemplu tinerilor din Galaţi.

Toader Spătaru, în vârstă de 63 de ani, are în spate o viaţă de muncă şi o iubire pentru oraşul natal cum rar mai vezi. A lucrat 32 de ani în Combinatul siderurgic, ca laminator, şi ne-a spus că, deşi a fost o muncă grea şi solicitantă, a făcut-o cu drag. A făcut, apoi, o şcoală de agenţi de pază şi a lucrat, timp de 14 ani, la o firmă de pază, unde şi-a făcut treaba exemplar, şefii săi având numai cuvinte de laudă la adresa lui.

"Mi-aş dori ca tinerii să nu mai plece din ţară. Se pot face lucruri şi aici, chiar dacă mai greu", a ţinut să spună, plin de emoţie, bărbatul.

Cea mai mare dorinţă a lui şi motivul pentru care a vrut să-şi facă cunoscută povestea e că vrea să le arate tinerilor gălăţeni că soluţia nu e neapărat să părăsească România. Acesta e de părere că, dacă nu li se oferă exemple venite chiar din propriul oraş, atunci nu se poate schimba nimic.

România se află printre ţările din Europa cu cei mai mulţi emigranţi, iar numărul continuă să crească de la an la an. Din cauza condiţiilor proaste de trai, a locurilor de muncă unde salariile sunt mici, dar şi a climatului politic, mulţi aleg să plece, de cele mai multe ori, către ţări din vestul Europei. Institutul Naţional de Statistică estimează că populaţia României a scăzut cu două milioane de persoane, în ultimii zece ani, şi ca urmare a plecărilor în masă. Nu este de mirare deci că România este una din ţările cu cea mai înaltă rată a declinului demografic, conform unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Cu acest gând în minte a venit şi Spătaru Toader să vorbească cu noi. Ştie că e greu să schimbi mentalitatea tinerilor, însă speră ca măcar câţiva dintre ei să aleagă să muncească în ţară, tocmai pentru a o ajuta să iasă din impasul în care se află. "Tinerii au un potenţial enorm. Trebuie doar să-şi dorească să facă ceva. Nu trebuie să ne pierdem speranţa în ţara asta", a conchis acesta.

Citit 2704 ori Ultima modificare Vineri, 03 Noiembrie 2017 18:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.