Cea mai scumpă şcoală din tot judeţul

Cea mai scumpă şcoală din tot judeţul
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

4,7 milioane de lei, adică un milion de euro cu aproximaţie, atât a costat reabilitarea, modernizarea şi extinderea cu un etaj a Şcolii Primare din comuna Munteni, spun atât primarul actual Dănuţ Oprea, cât şi directorul instituţiei, Claudiu Ghiţă, care cred că Munteniul are, probabil, cea mai scumpă unitate de învăţământ din judeţ.

În cei trei ani cât a durat reabilitarea, din 2014 până la 1 septembrie 2017, au lucrat la clădire trei sau chiar patru firme, susţin primarul şi directorul, lucrările fiind subcontractate de mai multe ori. "Fondurile au fost alocate o parte printr-un Grup de Acţiune Locală din Brăila, dar grosul, de peste 3 milioane de lei, au venit de la Primărie, din chiria pe care a plătit-o OMV, prin contractul  semnat cu fosta administraţie locală. S-au făcut vreo două-trei licitaţii, au venit firme din alte judeţe, s-au certat, au renunţat să mai termine lucrările. Au venit apoi alţii şi tot aşa. Cert este că, la banii care s-au dat lucrările, ar fi trebuit să fie de o mai bună calitate şi terminate mai repede. Noi am învăţat în două schimburi la Şcoala Gimnazială, timp de trei ani, până când elevii au putut să intre iar în clădire", spune profesorul Claudiu Ghiţă, directorul instituţiei, care susţine că, nici dacă s-ar fi refăcut şcoala din temelii, n-ar fi costat atâta.

Licitaţia a inclus şi construirea unei săli de sport, care însă a rămas, deocamdată, nefinalizată. "Pe lângă renovarea clădirii, s-a mai construit şi un etaj, cu trei săli de clasă şi toalete, dar toate acestea nu justifică preţul exagerat cheltuit de fosta conducere a Primăriei", spune directorul.

Acesta susţine că, deşi pereţii iniţiali ai şcolii aveau peste 45 de centimetri, firmele care au lucrat la reabilitare au mai adăugat încă 20 de centimetri, şcoala ajungând să aibă ziduri de fortăreaţă.

Actualul primar, Dănuţ Oprea susţine că, în ciuda banilor mulţi cheltuiţi, instalaţia sanitară a fost de proastă calitate: "La 1 septembrie, când am dat în folosinţă şcoala, s-au stricat instalaţiile sanitare şi au inundat pereţii. Am fost nevoiţi să refacem tot, pereţi, lambriuri, instalaţii sanitare, dar şi instalaţia electrică, pentru că cea care fusese făcută înainte nu îndeplinea condiţiile pentru obţinerea autorizaţiei ISU", povesteşte actualul primar.

Acesta ne-a mai spus că, având în vedere faptul că, la căminul cultural, care are o suprafaţă dublă faţă de a şcolii şi reabilitarea cu tot cu dotări ajunge la 800.000 de lei, cele 4,7 milioane de lei i se par total nejustificat cheltuite.

De altfel, dacă vorbeşti cu oamenii din sat, au suficiente poveşti despre firmele care au câştigat licitaţii de câte 2 milioane de lei, dar nu aveau o betonieră, amestecau cimentul la lopată.

Deşi am încercat să luăm legătura cu fostul primar, Virgil Arghiri, pe numerele de telefon din baza de date pe care o avem la redacţie, acesta nu mai răspunde la niciunul dintre ele. Am încercat să obţinem şi de la Primăria Munteni numărul fostului primar, însă nu am reuşit acest lucru.

Terenuri de sport mai bune ca la oraş

Niciun liceu din Galaţi nu se poate lăuda cu terenuri de sport precum cele de la şcolile din Munteni. Netede ca-n palmă, fără nicio crăpătură în cimentul marcat proaspăt cu vopsea. "Unul dintre ele a fost făcut cu fonduri de la câţiva agenţi economici din comună, care au înţeles că este important ca fiii lor să aibă asemenea facilităţi. Pentru celelalte două, am obţinut fonduri de la primărie, care a răspuns prompt solicitărilor noastre", ne spune directorul Claudiu Ghiţă, profesor de matematică, dar care apreciază sportul în egală măsură cu disciplina pe care o predă.

În proiect, programul "Şcoală după şcoală"

La cele două şcoli din comuna Munteni (primară şi gimnazială) învaţă în jur de 240 de elevi. Lor li se adaugă 24 de cursanţi de la "Şansa a doua", la alfabetizare. "Avem în comună în jur de  400 de familii de romi care vin să înveţe, pentru că-şi deschid societăţi şi au nevoie să ştie să citească sau pentru că vor să dea examen pentru şofat. Ne dorim să deschidem şi "Şansa a doua" la gimnaziu, pentru că am observat că romii au mai multă motivaţie să înveţe la maturitate", spune directorul Claudiu Ghiţă.

Acesta susţine că instituţia sa a fost propusă pentru înfiinţarea programului "Şcoală după  şcoală", cu fonduri europene. "Am văzut ce va cuprinde programul, o oră este alocată pentru servirea mesei, o oră pentru activităţi sportive, iar celelalte două  sunt pentru efectuarea temelor la disciplinele importante", precizează Claudiu Ghiţă. 

Cei mai buni elevi, premiaţi cu o excursie

Directorul Şcolii din Munteni, Claudiu Ghiţă, susţine că are o colaborare bună cu primarul şi că anul acesta l-a convins să-i încurajeze pe elevii cei mai buni la învăţătură cu câte o excursie la mare, dar şi cu bani. E vorba de şase copii, care au reuşit să obţină în anul şcolar anterior medii generale de la 9,80 în sus. "Pe lângă excursia plătită de Primărie, unii dintre ei fiind în situaţia de a ieşi pentru prima oară din judeţ, elevii au primit 200 de lei pentru medii de 9,80, 250 de lei pentru media 9,94 şi 400 de lei pentru singurul elev cu media 10,00", ne pune în temă directorul şcolii. Acesta susţine că primarul i-a promis că va face o tradiţie anuală din premierea elevilor foarte buni cu câte o excursie la mare, pentru a-i stimula pe copii să înveţe.

Dotare cu calculatoare

Deşi recunoaşte că are la şcoală cam tot ce-i trebuie şi că, în ultima vreme, fondurile au venit cu ritmicitate, directorul de la Munteni îşi doreşte totuşi şi o sală cu 25 de calculatoare noi, întrucât cele existente sunt perimate şi puţine la număr. "Rămâne să vedem cum vom realiza acest lucru, cel mai probabil printr-un program cu finanţare europeană, pentru că am văzut la colegii mei din comune cu populaţie romă că au reuşit să acceseze astfel de fonduri", a mai adăugat Claudiu Ghiţă.  

Citit 6988 ori Ultima modificare Joi, 09 Noiembrie 2017 18:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.