
Viaţa liberă
Turnul Eiffel, adus de la Paris în Valea Țiglinei
Luni, 13 Iunie 2022 20:00 | Publicat în MAGAZIN
Ne pleacă unele creiere, dar măcar nu se întorc cu mâna goală. E concluzia pertinentă după ultimele întâmplări din municipiul Galați. Parcul Cloșca are un oaspete de seamă: e din oțel, vorbește doar franceza și sperăm să nu vrea înapoi, la el acasă.
Șocul dimineții
Gălățenii s-au trezit mai târziu ieri-dimineață, nu pentru că le-ar fi amorțit deșteptătorul sau că le-a turnat cineva nechezol pe post de cafea. Le-au trebuit ore întregi să se dezmeticească în ...
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”: Două Scumpe (dosarele XYZ)
Luni, 13 Iunie 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Sunt o ţâncă şi-s frumoasă/ cum e şi Păpuşa mea: două Scumpe fără seamăn/ într-o Lume prea grăbită ca să vadă ce înseamnă/ Curăţie, să priceapă ce mi-i – azi – Copilăria/ şi din ce-i alcătuită! Nu vă mai grăbiţi Zadarnic,/ ascultaţi-mă acum: învăţaţi – din Joc, din Joacă,/ serios şi Româneşte – amintirile lui Creangă/ şi-altele la fel de simple, ş-apoi spuneţi ce se-ntâmplă/ şi cum se Copilăreşte! Staţi încet, măcar o Clipă,/ ...
România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro
Miercuri, 01 Iunie 2022 21:32 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene, în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă şi luând în considerare factorii relevanţi suplimentari, se arată într-un comunicat publicat miercuri de Executivul comunitar, potrivit Agerpres.
Concluzia este prezentată în Raportul de convergenţă din 2022, care evaluează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria ...
Pandemia, în România: 300 de cazuri noi de COVID-19
Miercuri, 01 Iunie 2022 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 300 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 191 mai puține față de ziua anterioară. 34 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la mai mult de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 46 persoane au fost reconfirmate. Până miercuri, 1 iunie, 65.685 de persoane diagnosticate cu infecție ...
Ruşii continuă să atace podul care leagă Ucraina de România
Miercuri, 01 Iunie 2022 13:00 | Publicat în Război în Ucraina
Ministerul britanic al Apărării a publicat o nouă evaluare cu privire la războiul din Ucraina, afirmând că Rusia continuă să atace cu rachete podul strategic Zatoka, care leagă Ucraina de România.
Principalele observații întocmite de ministerul Apărării de la Londra pe baza rapoartelor serviciului său de informații: operațiunile terestre rusești rămân puternic concentrate în cadrul unui sector mic din regiunea Lugansk; în zilele de 30-31 mai, luptele s-au intensificat pe s ...
România are 5,7 milioane de salariaţi activi, din care 4,5 milioane în sectorul privat
Miercuri, 01 Iunie 2022 12:05 | Publicat în CARIERE
Numărul de salariaţi activi este la acest moment de 5,71 milioane de persoane, potrivit datelor furnizate de Inspecţia Muncii. Dintre aceştia, 4,5 milioane sunt angajaţi în mediul privat, iar 1,2 milioane lucrează la stat, scrie news.ro.
În ceea ce priveşte contractele active, numărul acestora este de 6,7 milioane, în contextul în care un salariat poate avea mai mult de un singur contract.
Faţă de data de 1 ianuarie 2021, numărul total de salariaţi a urcat cu circa 150.000, dat ...
Autoritatea Aeronautică se implică în construcţia aeroportului Galaţi - Brăila
Joi, 26 Mai 2022 18:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Autoritatea Aeronautică din România (AAR) va intra în parteneriat cu consiliile judeţene din Galaţi şi Brăila pentru construcţia unui aeroport regional în zona respectivă, a declarat directorul general, Nicolae Stoica, joi, la Conferinţa Anuală şi Adunarea Generală a Asociaţiei Aeroporturilor din România.
"Am avut discuţii cu două consilii judeţene şi vom intra în parteneriat pentru construcţia unui aeroport Galaţi - Brăila", a subliniat Stoica.
Anterior, AAR a încheia ...
Pandemia de COVID-19, pe pantă descendentă. Bilanţ naţional
Joi, 26 Mai 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 381 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 53 mai puține față de ziua anterioară. 50 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 30 de persoane au fost reconfirmate. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane ...
Ghiţă Nazare - triplă lansare la aniversarea a 75 de ani
Joi, 26 Mai 2022 08:30 | Publicat în CULTURA
Pe 30 mai, profesorul, publicistul și editorul Ghiță Nazare împlinește 75 de ani. Dincolo de cariera de la catedră, sărbătoritul de astăzi s-a remarcat printr-un dinamism cultural sui-generis. Firește, există multe cadre didactice care au preocupări notabile dincolo de școală, dar în situația de față avem de-a face cu un intelectual decis să rămână în agora, care își așază talentul în slujba semenilor, a cunoașterii și popularizării preocupărilor lor spirituale. A ...
UPDATE Protecția Consumatorului a oprit... un bac
Sâmbătă, 21 Mai 2022 02:30 | Publicat în ECONOMIE
UPDATE. Temporar, Dunărea, traversată cu numai două bacuri * Măsurile impuse, joi, companiei Navrom Bac Galați de către Protecția Consumatorilor fac ca, pentru câteva zile, la traversarea Dunării să fie folosite numai două bacuri, față de trei, câte erau de obicei.
"Folosim un bac mare și unul mic, până la remedierea aspectelor găsite în neregulă. Bacurile nu mai trec la fiecare jumătate de oră, ci mai rapid, la fiecare 15-20 de minute, în funcție și de tonajul autov ...