Mihaela Gîdei

Mihaela Gîdei

Şcoală altfel la CJE - Vizite la Bucureşti şi distracţie în Divino

Marți, 03 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
  În cadrul Şcolii Altfel, care se desfăşoară în perioada 2-6 aprilie, Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) organizează o serie de activităţi pentru elevii gălăţeni. La conferinţa de presă care a avut loc ieri, reprezentanţii Consiliului au prezentat agenda de activităţi din această săptămână. Astfel, elevii din liceele gălăţene vor lua parte marţi la cursuri de informare (leadership, comunicare, managementul proiectelor sau al conflictului), susţinute de membri ...

La Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii - Activităţi în Săptămâna „Educaţia altfel”

Sâmbătă, 31 Martie 2012 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii participă, în perioada 2-6 aprilie, la programul educaţional Săptămâna „Educaţia altfel”. În cadrul acestuia, vor fi organizate la Observatorul Astronomic al instituţiei o serie de activităţi: vizionare de spectacole în Planetariu, observaţii solare în H-alfa si în lumină vizibilă, prezentarea principalelor stele şi constelaţii etc. Acestea se vor desfăşura în intervalul orar 9-16 şi 19-22 de pe 2 până pe 6 aprilie. Ovidiu Te ...

PROSELF – şomerii se vor ajuta singuri

Sâmbătă, 31 Martie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
  Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a lansat vineri Centrul Self-Service, înfiinţat în cadrul proiectului PROSELF (Promovarea serviciilor de tip Self service), menit să uşureze accesul la informaţii atât şomerilor, cât şi agenţilor economici. "Prin intermediul centrului, sunt puse la dispoziţia acestora calculatoare, o bibliotecă fizică şi una virtuală, touchscreen-uri, astfel încât să se informeze singuri cu privire la locurile de muncă disponibile ...

Căutătorii de "comori" dau bătăi de cap

Vineri, 30 Martie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
  Un cititor ne-a sesizat o problemă cu care se confruntă cei care locuiesc pe strada Podul Înalt. Acesta susţine că sunt câteva persoane care vin şi răscolesc gunoaiele împrăştiindu-le, ba chiar în zilele mai friguroase fac şi focul pentru a se încălzi, afumând astfel întregul cartier.  La prânz, când am fost noi la locul cu pricina, nu erau foarte multe gunoaie nici în jur, nici în tomberoane, semn că fuseseră golite recent. În schimb, câteva persoane păzea ...

„Erratum”, o dramă despre refacerea legăturilor familiale

Joi, 29 Martie 2012 00:00 | Publicat în CULTURA
Filmul „Erratum”, al treilea din cadrul Festivalului filmului polonez, a putut fi văzut de gălăţenii veniţi în număr foarte mare la Muzeul de Artă Vizuală marţi seară. O producţie realizată în anul 2010, filmul este despre revenirea la origini şi despre restabilirea relaţiilor demult apuse. Michal, personajul principal, este un contabil în vârstă de 35 de ani. Acesta este trimis în oraşul natal de către şeful său, pentru a-i aduce o maşină. O întâmplare nefericit ...

Peste 50.000 de locuri disponibile la tratament balear

Joi, 29 Martie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Anul acesta sunt disponibile 53.499 de locuri la tratament balnear, în sistemul unitar pe pensii publice, repartizate în maxim 17 serii de trimitere, conform spuselor Anei Denis Aramă, directorul Casei Judeţene de Pensii. "Beneficiarii sunt: pensionarii din sistemul public de pensii, asiguraţii din sistemul public de pensii şi beneficiari ai prevederilor unor legi speciale. Maxim 15 la sută dintre locuri sunt destinate celor care au dreptul la bilete gratuite", a mai explicat aceasta. Inf ...

Dublă expoziţie de hărţi

Joi, 29 Martie 2012 00:00 | Publicat în CULTURA
Expoziţiile „Harta de campanie militară (Sec. XVIII-XIX)” şi „Unirea Basarabiei cu România. 27 martie 1918” au fost vernisate marţi după-amiază, la Muzeul de Istorie, eveniment realizat cu sprijinul Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti. „Sunt deschise ambele  deoarece astăzi este o zi importantă: 27 martie 1918, data în care Basarabia s-a unit cu România. Astfel, pornim de la hărţile de campanie şi ajungem la unirea Basarabiei cu România, a ...

Dublă sărbătoare pentru Şcoala Nr.26

Miercuri, 28 Martie 2012 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Şcoala Nr. 26 „Ion Creangă” a sărbătorit, luni după-amiază, la Teatrul Muzical, 50 de ani de existenţă şi proiectul „Să ne cunoaştem locurile şi tradiţiile” (Let’s meet our places and our culture), desfăşurat împreună cu elevi din Barcelona. Într-un cadru festiv, pe scena Teatrului au urcat elevii Şcolii Nr. 26 care au încântat publicul cu balet, dans contemporan, modern sau recitaluri la pian. Coregrafia dansurilor, atât de aplaudate de publicul din sală, a fost ...

Elevi care străbat trei kilometri pe jos pentru a ajunge într-o staţie de autobuz

Miercuri, 28 Martie 2012 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii care locuiesc în blocurile IAS, pe Calea Prutului, nu dispun de un mijloc de transport aşa că sunt nevoiţi să meargă trei kilometri pe jos, până la cea mai apropiată staţie de autobuz sau de tramvai. Câteodată au noroc şi îi mai ia o maşină. „Înainte aveau la dispoziţie un autobuz şi tare bine mai era. Fiica mea abia a absolvit liceul la „Elena Doamna”. Avea de mers trei kilometri, pe jos, până la tramvai. Avea ore de la şapte dimineaţa. Ea pleca de acasă cu ...

Voltaj cântă pentru studenţi

Luni, 26 Martie 2012 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Cu ocazia “Zilelor Basarabiei”, formaţia Voltaj va concerta în aer liber marţi, începând cu ora 19,30 în complexul studenţesc “Al.I.Cuza” – intrarea se face prin Grădina Publică. Evenimentul este organizat de Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni din cadrul Ligii Studenţilor Galaţi, Universitatea „Dunărea de Jos”, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, Casa de Cultură a Studenţilor şi Consiliul Judeţean Galaţi. În cazul în care con ...
Pagina 43 din 56