SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Conferință pe teme de istorie

Scris de Joi, 23 Noiembrie 2023
Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" din Tecuci organizează, în cadrul proiectului educațional Clubul de Istorie "Excelsior", o nouă conferință, sâmbătă, 25 noiembrie 2023, începând cu ora 10.30, cu tema "Dificultățile meseriei de diplomat al României comuniste în America Războiului Rece. Capcane profesionale, spionaj, riscuri politice și întâmplări tragice". Invitatul acestei…

Artefacte ale muzeelor gălăţene, expuse la Roma

Scris de Joi, 23 Noiembrie 2023
Expoziţia "Dacia. L'ultima frontiera della romanità" a fost deschisă, luni, 20 noiembrie, la Muzeul Naţional Roman din Roma ("Termele lui Diocleţian"). Expoziţia este concepută şi coordonată de Muzeul Naţional de Istorie a României, în cadrul său fiind prezentate circa 1.000 de artefacte din colecţiile a 47 de muzee româneşti, inclusiv…

Zi de sărbătoare la Biserica "Vovidenia"

Scris de Joi, 23 Noiembrie 2023
La Galaţi, în fiecare an, sărbătoarea "Intrării în biserică a Maicii Domnului" constituie o parte importantă a manifestărilor spirituale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în luna dedicată Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al oraşului. În zi de praznic, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie…

Expoziţie multimedia Cornel Gingăraşu

Scris de Miercuri, 22 Noiembrie 2023
Cunoscutul medic şi fotograf Cornel Gingărașu îşi va vernisa joi, 23 noiembrie, de la ora 19.00, expoziţia "Să nu ne fie rușine de cele naturale!", o proiecție multimedia și instalații video care glorifică trupul uman. Expoziția va fi deschisă la hubul cultural de la Teatrul din Buzunar (în clădirea Casei…

Întrunirea cântăreţilor bisericeşti din Arhiepiscopia Dunării de Jos

Scris de Miercuri, 22 Noiembrie 2023
În ziua de pomenire a Sfântului Apostol Filip şi a Sfântului Grigorie Palama, 14 noiembrie, a avut loc la Galaţi întrunirea cântăreţilor bisericeşti din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Evenimentul s-a desfăşurat la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi şi a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul…

CJAS Galați are datorii la medicii de familie şi concedii medicale nedecontate

Scris de Marți, 21 Noiembrie 2023
Medicii de familie acuză că serviciile medicale furnizate în luna octombrie nu le-au fost decontate de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi Deși situația este gravă la nivelul întregii țări, se pare că sunt județe unde plata pentru serviciile medicale s-a făcut parțial, în proporție de 60…

Activitatea Casei de Pensii, blocată zilnic, timp de două ore

Scris de Marți, 21 Noiembrie 2023
În condițiile în care salariații Casei Județene de Pensii (CJP) Galați, la fel ca mulți alți colegi de-ai lor din țară, protestează zilnic pentru o salarizare echitabilă, deocamdată fără vreun rezultat concret, se trece la "pasul următor". "Având în vedere circumstanțele actuale, vă informăm că, începând cu data de 22…

Galațiul are oaspeți din Episcopia Bălți

Scris de Marți, 21 Noiembrie 2023
Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române (SNFOR) din Galați are oaspeți din Eparhia Bălți, Republica Moldova. "Scopul prietenelor noastre este de a împărtăși din experiența filantropică a creștinelor din Galați, de peste trei decenii în slujba semenilor de vârsta a treia, a copiilor proveniți din familii cu risc social, a…

O nouă grevă generală la orizont, în instituţiile Ministerului Muncii

Scris de Luni, 20 Noiembrie 2023
Membrii sindicatelor afiliate Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii avertizează că vor declanşa grevă generală în data de 27 noiembrie, dacă revendicările lor privind condiţiile de muncă şi salarizarea nu vor fi soluţionate. Prima formă de protest este anunţată pentru miercuri, 22 noiembrie, când aceştia vor organiza o grevă de avertisment…

(Încă) un refugiu vandalizat

Scris de Luni, 20 Noiembrie 2023
O fi bătut cu putere vântul, ploaia și codul portocaliu de vreme rea în acest weekend, dar nici să rupă și să pună la pământ o bucată din refugiul stației de transport de la blocul E1, strada Regiment 11 Siret! La cum arăta situația luni dimineață, cel mai probabil refugiul…

A început montarea parazăpezilor pe DN 24D

Scris de Luni, 20 Noiembrie 2023
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Buzău a început, vineri, 10 noiembrie, pregătirile pentru iarnă, demarând acţiunea de montare a parazăpezilor pe drumurile din judeţul Galaţi. Prima arteră pe care s-a lucrat a fost DN 24D, care traversează Galaţiul de la nord la sud, de la Bălăbăneşti la Vânători.…

Conacul lui Costache Negri, în plină restaurare

Scris de Sâmbătă, 18 Noiembrie 2023
Simbol al Unirii Principatelor Române de la 1859, Conacul lui Costache Negri a intrat într-un amplu proces de consolidare și restaurare, păstrând bineînțeles arhitectura și elementele din lemn deosebit de frumoase, informează Consiliul Județean (CJ) Galați. ”Lucrările au demarat deja, iar la final, Casa Memorială «Costache Negri», cunoscută și drept…

O familie din Galați își caută motănelul pierdut

Scris de Vineri, 17 Noiembrie 2023
Un motănel de doar șase luni a dispărut de acasă, din zona „Drumul Viilor”, acum două zile. Dispariția lui Costică, motănelul alb cu portocaliu, a adus multă tristețe în familie, dar mai ales în sufletul unui băiețel de doar patru anișori, pentru care Costică era „copilul” lui. Familia adoptivă a…

UPDATE. Roata panoramică a sosit la Galați

Scris de Vineri, 17 Noiembrie 2023
O adevărată desfășurare de forțe în Grădina Publică, pentru transformarea parcului într-o „Feerie de iarnă”. Așa cum ați putut afla din ziarul „Viața liberă”, în Grădina Publică va fi centrul distracției de sărbători, începând de la Sfântul Andrei și până după Bobotează. Mai ales că aici va fi amenajat Târgul…

Conferință de arhitectură navală, la Galaţi

Scris de Vineri, 17 Noiembrie 2023
Facultatea de Arhitectură Navală şi Centrul de Cercetare Arhitectură Navală, din cadrul Unviersității "Dunărea de Jos" din Galați, organizează, în perioada 17-18 noiembrie, la Sala de Conferințe (Corp L), cea de-a 16-a ediție a conferinței "Galati Naval Architecture". Manifestarea își propune să promoveze colaborarea între industria construcțiilor navale și Universitatea…

Protestele de la Casa de Pensii continuă

Scris de Joi, 16 Noiembrie 2023
Salariații caselor teritoriale de pensii au continuat, miercuri, protestele care au ca scop obținerea unei salarizări echitabile. La Galați, angajații CJP au ieșit din nou în fața sediului, chiar dacă ploua, unde au stat timp de o oră, dar fără să afecteze în vreun fel activitatea de la ghișee. Același…

Relansarea proiectului de îmbunătățire a navigației pe Dunăre

Scris de Miercuri, 15 Noiembrie 2023
Proiectul FAST Danube, ce vizează îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre, ar urma să intre într-o nouă etapă, privind pregătirea unor investiții menite să ducă la dezvoltarea transporturilor navale. În cadrul Proiectului FAST Danube, Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați colaborează cu Agenția Executivă pentru Explorarea și Întreținerea…

Salariul mediu net a ajuns la 4.593 de lei

Scris de Miercuri, 15 Noiembrie 2023
În luna septembrie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost de 7.350 de lei, cu 92 de lei (+1,3%) mai mare decât în luna august 2023, a anunţat Institutul Naţional de Statistică. Câştigul salarial mediu net a fost 4.593 de lei, în creştere cu 62 de lei (+1,4%) faţă de…

Politicienii pun presiune pe curs

Scris de Marți, 14 Noiembrie 2023
Situația tot mai gravă în care se află bugetul de stat și încetinirea economică din trimestrul al treilea, la 0,4% faţă de precedentele trei luni, afectează performanța leului față de euro, BNR fiind nevoită să accepte o depreciere lentă a cursului, pe fondul ieșirilor de valută. Intrarea într-un an electoral…

Miros puternic de fum pe strada Vultur

Scris de Marți, 14 Noiembrie 2023
Ieri după-amiază, în jurul orei 17,00, am primit o sesizare că, pe strada Vultur din municipiul Galați, se simte un miros puternic de fum. Ajunși la fața locului, am constatat și noi același lucru, fumul putând fi sesizat și cu ochiul liber, chiar dacă nu era foarte gros. Am contactat…

Parc fotovoltaic, pe acoperișul blocurilor sociale din Micro 17

Scris de Luni, 13 Noiembrie 2023
Un parc fotovoltaic pe blocurile sociale M01 – M14 din Micro 17 și unul la Tirighina își dorește să amenajeze Primăria municipiului Galați. Costurile acestor investiții și depunerea proiectelor pentru finanțare în cadrul Fondului pentru Modernizare vor fi supuse aprobării consilierilor locali convocați marți, 14 noiembrie 2023, în ședință extraordinară.…

Eveniment cultural la CARP Galați

Scris de Luni, 13 Noiembrie 2023
Salonul cultural „Armonii de toamnă” al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați organizează marți, 14 noiembrie, începând cu ora 10,00, în sala bibliotecii de la sediul din strada Domnească nr. 53, un nou eveniment cultural. Vor fi lansate volumele „Aura lui Sebastian”, de Sebastian Golomoz, Editura Neuma, Apahida, Cluj,…

Conferință preoțească în protopopiatul Târgu Bujor

Scris de Luni, 13 Noiembrie 2023
Conferinţele pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Dunării de Jos au continuat cu întrunirea preoţilor din protopopiatul Târgu Bujor. Întrunirea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Parohia Frumuşiţa. La slujbă au participat cei 58 de…

Conferință pastoral-misionară a preoților din Galați

Scris de Luni, 13 Noiembrie 2023
La Galaţi, a avut loc, săptămâna trecută, întrunirea preoţilor din protopopiatul Galați, în cadrul conferinţei pastoral-misionare din cel de-al doilea semestru al anului 2023, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Evenimentul s-a desfăşurat la Seminarul Teologic Ortodox "Sf. Andrei" din Galaţi şi a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul…
Pagina 39 din 614