Arcada a reintrat în lupta pentru titlu

Arcada a reintrat în lupta pentru titlu
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Formaţia gălăţeană a reuşit să învingă pe terenul uneia dintre echipele ce au declarat la startului sezonului acelaşi obiectiv ca al său, câştigarea campionatului: 3-2 la Ploieşti, cu Tricolorul LMV.

Voleibaliştii de la Arcada au reuşit să iasă sub scut din derbiul de la Ploieşti, din etapa a patra a playoff-ului Diviziei A 1, joc care a fost abordat sub o presiune uriaşă. Fiind vorba de meci direct cu o contracandidată la câştigarea campionatului, adversara având şi un avans de şapte puncte (un meci în plus), un eşec ar fi însemnat că Tricolorul s-ar fi desprins la o diferenţă practic de nerecuperat.

Derbiul a fost foarte spectaculos, inclusiv prin răsturnările de scor, unele incredibile. Cei de la Arcada au fost destul de moi în primul set, iar de la 14-13 s-a rupt echilibrul. Gazdele au făcut trei puncte consecutive, apoi au menţinut acest avans până la final: 25-19 pentru Tricolorul.

Final nebun al setului al doilea

Actul secund a fost de senzaţie. Echipa ploieşteană a avut o primă desprindere, la 11-6, urmată de reacţia celor de la Arcada, care au avut puterea să se apropie până la 14-13. După 19-18, gazdele au trecut din nou în faţă şi păreau că nu pot rata un 2-0 la general, când au avut 24-21, implicit trei mingi de set. Totuşi, s-a produs incredibilul, într-un final de povestit nepoţilor. Două atacuri afară ale celor de Tricolorul au reprezentat dramul de şansă de care cei de la Arcada au ştiut să profite, întorcând scorul la 24-25. Dramatismul s-a prelungit până când Marian Bala a spus stop cu un serviciu superb, un as din care s-a făcut 28-30 şi 1-1 la seturi.

Aflaţi pe val, cei de la Arcada au rămas acolo şi în al treilea parţial, pe care l-au dominat clar. De la 7-8, echipa gălăţeană a zburdat până la 8-16, apoi s-a ajuns la 12-20, o diferenţă prea mare pentru a mai putea fi recuperată total de gazde, în ciuda unei reveniri puternice până la 21-23. Arcada a închis setul cu 21-25, îşi asigurase un punct şi spera chiar la toate trei.

Însă, valoroasa echipă ploieşteană a avut puterea să replice şi să câştige setul al patrulea, unul în oglindă cu precedentul: 9-5, 12-9, 17-9, 17-13, 18-15, 20-15, 25-19 şi 2-2 la seturi.

Bala, asul aşilor

S-a intrat în decisiv, setul scurt fiind la fel de palpitant ca tot meciul, cu noi răsturnări de situaţie: 4-1, 4-5, 6-9, 9-9, iar apoi s-a mers într-un echilibru sufocant pentru suporteri, până la 14-14. Şi din nou Bala la serviciu, la fel ca în finalul setului secund, acum cu repetiţie: doi aşi, 14-16, victorie Arcada!

Antrenorul Nicu Harabagiu a reuşit acest succes mizând pe: Despotovski, Gontariu (principalul realizator, 25 de puncte), Spînu, Bala, Suljagici, Kovacevici - libero Feher. Au mai jucat: Cristudor, Filippov şi Miseikis.

Pentru cei de la Arcada, bucuria victoriei a fost amplificată de rezultatul unui alt meci al rundei, în care cealalaltă contracandidată la titlul de campioană, Steaua, a pierdut toate punctele, 1-3 pe teren propriu cu VM Zalău.

În clasament: Tricolorul 65 puncte, Steaua 62, Arcada 59, Zalău 50, Craiova 44, CSM Bucureşti 42, cu precizarea că Arcada şi Steaua au un meci restant, confruntarea directă de la Galaţi, reprogramată pentru 5 aprilie.

Nicu Harabagiu, antrenorul principal al echipei gălăţene, şi-a lăudat echipa pentru puterea de luptă din acest joc de la Ploieşti. "Mă bucur că am crezut în şansa noastră până la capăt, că am rămas în meci indiferent de greşelile noastre, de micile prostioare pe care le-am făcut şi până la urmă am luat două puncte. Puteam să le luăm pe toate trei, dar la fel de bine puteam să nu luăm nimic, ţinând cont de situaţia critică din finalul setului secund. Îmi felicit jucătorii pentru faptul că au fost caractere puternice până la final", a spus Harabagiu.

Acesta a subliniat importanţa celor două puncte câştigate în lupta cu Tricolorul şi Steaua pentru titlul de campioană. "Fără aceste puncte, am cam fi ieşit din această luptă. De fapt, la fel e la fiecare meci. Avem şansa noastră, sperăm la primul loc, dar mai avem mult de muncă, de recuperat, pentru a-i ajunge pe cei din faţa noastră. Îmi dă speranţe şi încredere faptul că în toate meciurile importante am jucat bine, am rezistat presiunii şi am reuşit să luăm puncte. Se pare că ne place mai mult şi ne prieşte să jucăm sub presiune, ţinând cont că cele mai multe puncte le-am pierdut când porneam favoriţi", a spus Harabagiu.

Pentru Arcada, urmează alte trei meciuri tari, acasă cu SCM "U" Craiova (sâmbătă, ora 17.00), în deplasare cu VM Zalău şi apoi restanţa cu Steaua.

Citit 1152 ori Ultima modificare Joi, 22 Martie 2018 19:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.