România a revenit în Grupa Mondială la Fed Cup
Foto: Sonia Baciu

România a revenit în Grupa Mondială la Fed Cup
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Simona Halep, numărul unu mondial în tenisul profesionist feminin, a adus, ieri, ultimul punct care îi mai trebuia echipei României pentru calificare în Grupa Mondială a Fed Cup, obţinând victoria decisivă în barajul cu Elveţia, găzduit de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Halep a învins-o în două seturi, 6-2, 6-1, pe veterana Patty Schneyer (39 ani/locul 149 WTA), cea care a înlocuit-o în echipa elveţiană pe Timea Bacsinszky, pentru primul meci al zilei de duminică, ducând scorul general al 3-0.

În primele două partide la întâlnirii România – Elveţia, care a avut la la Cluj-Napoca, Simona Halep a învins-o sâmbătă, scor 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, iar Irina Begu a câştigat, scor 6-4, 6-1, meciul cu Timea Bacsinzky.

Astfel, România a revenit după doi ani între cele opt echipe care formează Grupa Mondială, alături de Germania, Cehia, Franţa, SUA – semifinaliste ale acestei ediţii şi Australia, care a învins în barajul cu Olanda. Belgia sau Slovacia, respectiv Italia sau Belgia, care nu au încheiat barajul la terminarea ediţiei.

Citit 1393 ori Ultima modificare Duminică, 22 Aprilie 2018 17:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.