”Pupă-l, dar vezi să nu îl înghiți”. Deschiderea sezonului de PESCUIT, motiv de bucurie pentru copii

”Pupă-l, dar vezi să nu îl înghiți”. Deschiderea sezonului de PESCUIT, motiv de bucurie pentru copii
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

În prima duminică de la deschiderea sezonului de pescuit, zeci de copii din Galați, Brăila și Tulucești au participat la cea de-a cincea ediție a concursului "Peștișorul de aur", în organizarea "Asociației Pescarilor Sportivi Feroviari și Prietenii" (APSFP), care în acest an a marcat, cu puțină întârziere, "Ziua Copilului".

Malul pârâului Chineja a răsunat de bucuria copiilor care s-au întrecut pentru "marea captură" şi au putut astfel să petreacă un timp alături de familie, în afara "închisorii" create de tehnologie. Glumele pescărești, departajarea la milimetru pentru cele mai mici dintre capturi, lacrimile de supărare că nu au reușit să prindă cât mai mulți pești, entuziasmul primului pește prins, toate au făcut parte din "spectacolul" oferit de participanți, mici și mari. Dar bucuria ieșirii din rutina cotidiană a fost câștigul tuturor, indiferent de vârstă. "Sunt supărată că nu am prins cât trebuia", ne-a spus în lacrimi o copilă, în timp ce, la doar un metru de ea, un puști scotea peștii unul după altul, de aveai impresia că îi pune careva în ac cu mâna.

"Pupă-l, dar vezi să nu îl înghiți", s-a auzit dintr-o altă parte a malului, unde un pescar a prins una dintre cele mai mici capturi, de nici doi centimetri. Printre alte capturi interesante am putut remarca o broască, un oblete agățat de coadă, spre amuzamentul publicului, sau vegetaţie, capitol la care s-a dat premiul "pescarul ecologist".

"Am venit aici cu bunicul și tatăl meu și ne bucurăm că suntem împreună", ne-a mărturisit Mario, un puști ce părea foarte familiarizat cu acest gen de activitate.

Egalitate de șanse

Unul dintre obiectivele concursului a fost acela de a aduce competiția între copii, dar cu egalitate de șanse. Astfel, fiecare participant a primit din partea organizatorilor câte un băț de pescuit și o cutie de momeli. "Unul dintre obiectivele concursului a fost egalitatea de șanse", iar pentru copiii din mediul rural această competiție a fost una importantă. Căutăm ca la fiecare concurs să venim cu ceva nou, căci s-ar putea ca la un moment dat să intervină monotonia. Anul acesta ne-am propus să facem un concurs de înălțat zmee, dar vremea nu a fost prielnică pentru asta, așa că am transformat premiile în ale unei tombole. Fiind a cincea ediție, am căpătat ceva experiență. La prima ediție am avut 35 de copii și am făcut greșeala să îi premiem pe primii trei, ceilalți au plâns și au plecat dezamăgiți, iar asta ne-a marcat. La următoarele ediții, hotărârea a fost categorică, toată lumea este premiată, indiferent de locul din clasament. Am trecut la premiere, dar am constatat că evaluarea la primele două concursuri, care s-a făcut prin măsurarea peștilor, dura foarte mult, motiv pentru care copiii se plictiseau și erau și nemulțumiți. Am trecut apoi la varianta de a puncta fiecare pește, indiferent de mărime", a declarat Octavian Donose, președintele APSFP.

Conform lui Donose, la prima ediție au fost 35 de partcipanți, ai căror pești, puși cap la cap au ajuns la 25 de metri, ca apoi, în anul următor cei 70 de concurenți să "înșire" 50 de metri de pește. Următoarele două ediții, cu câte 70 de participanți, au avut 350 de pești, respectiv 470 de pești, iar anul acesta au fost 80 de concurenți cu 600 de "capturi".

Locul 7 la "Naționale" de crap

APSFP are două secțiuni, una de pescuit sportiv și una de pescuit recreativ. "Anul trecut, băieții noștri au participat la Campionatul Național de crap, unde au ieșit pe locul 7. Cheltuielile au fost prea mari, avem niște băieți deosebiți, dar nu găsim un sprijin pe măsură, încât să putem participa cu o echipă din Galați, astfel că o parte din ei au plecat la alte cluburi, din alte județe, cu toate că atât Galațiul, cât și Brăila sunt județe riverane și cu tradiție în pescuit", a mai spus Donose.

Citit 4259 ori Ultima modificare Luni, 11 Iunie 2018 20:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.