Interviu cu antrenorul de la Arcada, Nicu Harabagiu. Obiectivul este acelaşi, titlul de campioană

Interviu cu antrenorul de la Arcada, Nicu Harabagiu. Obiectivul este acelaşi, titlul de campioană
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Echipele de volei din primul eşalon masculin, printre care şi vicecampioana Arcada Galaţi, au încheiat vacanţa de vară. Săptămâna trecută, majoritatea formaţiilor au reluat pregătirile în vederea noului sezon, care va debuta pe 13 octombrie. Despre preocupările echipei gălăţene, am purtat un dialog cu antrenorul Nicuşor Harabagiu.

Ne aflăm la startul unui nou început. După ce sezonul trecut a fost ratat in extremis titlul de campioană, acum cu ce obiective pregăteşte Arcada sezonul 2018-2019.

- A fost, într-adevăr, un final de sezon nefericit, care ne-a îndepărtat de la obiectivul stabilit. Având această experienţă, credem cu toţii că acest lucru nu se va repeta, iar în vara anului viitor să ne bucurăm de reuşită, mult-doritul titlu naţional. Actuala campanie de transferuri a fost cât se poate de fructuoasă. Avem zece nume noi, plus doi jucători din vechea garnitură, cu care trebuie să ne îndeplinim obiectivul stabilit de conducerea clubului, să devenim campioni.

Arcada are o istorie favorabilă, de la înfiinţare a avut numai evoluţii ascendente...

- Aşa este, echipa a debutat în eşalonul al doilea acum şapte ani, atunci când eram şi eu jucător. Apoi, parcursul a fost ascendent. Am obţinut promovarea, după care au fost următoarele clasări: locurile 7, 5, 3, 3 şi 2, Cupa şi Supercupa, anul trecut. Avem toate motivele să credem că acest sezon va fi al nostru!

Să vorbim despre campania de pregătire.

- Primul antrenament l-am efectuat joia trecută, la prima şedinţă s-au prezentat şapte jucători: Carasco, Bissete, Cubrilo, Terzici, Sanderson, Cuciureanu - toţi veniţi în această vară, plus juniorul Lefterache. Cu siguranţă, începând de astăzi ni se vor alătura şi ceilalţi jucători, care au întârziat din cauza vizelor sau a altor probleme. Patru dintre ei se află la loturile ţărilor din care provin, care susţin meciuri în preliminariile Campionatului European. Este cazul lui Cristudor, Paici, Sanderson şi Perez, care vor mai întârzia câteva zile.

Mai avem o săptămână de acumulări, acasă, iar din 26 august ne vom pregăti în cantonamentul de la Cheile Grădiştei. Este perioada în care vom pune accentul pe pregătirea fizică, dar ne interesează şi latura tehnică.

Ce se întâmplă după cantonament?

- Vom veni la Galaţi, unde pregătirile vor fi amplificate, completate cu câteva meciuri de verificare, la "Cupa Arcada", unde vor fi prezente patru echipe din primul eşalon. Apoi, ne vom orienta şi spre programarea altor câteva partide de pregătire, eventual vom participa la un alt astfel de turneu. Vrem ca pe 13 octombrie, la primul meci din campionat, să ne prezentăm cât mai bine pregătiţi.

- Din stafful tehnic cine mai face parte?

- Liviu Cristudor va fi antrenor secund, el continuând totodată să fie şi jucător. De asemenea, va continua să ne fie alături fizioterapeutul Eugen Pascale. Ca o paranteză, Liviu este, deocamdată, la lotul naţional, echipa României obţinând o primă victorie, 3-2 cu Danermarca, în preliminariile europene şi urmează, pe 22 august, jocul cu Finlanda, principalul adversar din grupă.

Te rog să recapitulăm numele jucătorilor nou-veniţi în lot.

- Primul transfer a fost al căpitanului naţionalei Croaţiei, Ivan Raici, apoi au mai semnat nouă jucători: Bissete şi Carasco, veniţi de la campioana Tricolorul Ploieşti, Cuciureanu de la Zalău, Cubrillo, Perez, Gatiboni, Miloş Terzici, Kullo şi Sanderson. Lor li se alătură Feher şi Cristudor, plus juniorii Lefterache, Apostu şi Grădinaru.

Mulţumim, să fie un sezon cu titlul naţional la Galaţi!

Citit 1964 ori Ultima modificare Duminică, 19 August 2018 22:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.