Oțelul, succes categoric în fața suporterilor
Foto: ascotelul.ro

Oțelul, succes categoric în fața suporterilor
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Echipa gălățeană SC Oțelul a făcut spectacol la primul meci oficial în fața propriilor spectatori, reușind "scorul" etapei a doua, cu un categoric 7-0 (3-0) în fața formației Sănătatea Darabani. Golurile au fost marcate de Sălăgeanu, Crihană, Zaharia, Cârjan, Stoian, Bordieanu și Antohi. Cu acest rezultat, "oțelarii" se află pe primul loc în Seria I a Ligii a III-a.

Gălățenii au arătat un joc foarte bun, semn că relațiile de joc ale echipei s-au mai întărit. ”Importante sunt cele trei puncte, ținând cont că veneam după insuccesul din Cupă. dar cel mai important este că băieții au tratat meciul serios și ne-am făcut jocul, iar ținând cont și de adversar a fost un rezultat bun. Ușor, ușor se leagă echipă, sunt 5-6 jucători noi în echipă, au apărut juniori noi. Sper ca în cel mai scurt timp să formăm o echipă competitivă, urmează alt joc", a declarat Stelian Bordieanu, tehnicianul gălățean.

Și Stoian, unul dintre marcatori de sâmbătă, consideră că valoarea adversarului a făcut ca meciul să fie facil. "Acest meci a fost destul de ușor, mă bucur că am reușit să ne creăm ocazii să marcăm, mai mult, mă bucur că am marcat și eu, după penaltiul ratat în Cupă", a declarat Stoian.

Cu o serie mai ușoară față de anul trecut, Oțelul abordează fiecare meci la victorie. Pentru gălăţeni urmează două meciuri importante, cu Ceahlăul, în deplasare, respectiv, cu Gloria Buzău, acasă. "Seria este mai ușoară, dar nu trebuie să ne bazăm pe asta. Noi trebuie să ne facem jocul nostru, să promovăm pe teren", a precizat Stoian. Acesta a fost completat de un alt jucător, Andrei Bordieanu, şi el marcator în meciul cu Sănătatea. "Simt și sunt încrezător că formăm un grup unit. Știm ce o să ne aștepte, suntem bucuroși că am obținut această victorie, ea poate aduce alte victorii. Toate adversarele sunt foarte bine pregătite, mai ales în Liga a III-a, unde jocul este altul. O să întâlnim terenuri proaste și echipe care să se apere și ne va fi greu să le "desfacem", iar asta o să ne creeze probleme”, a spus Bordieanu.

Un campion revine la Galați - CLICK AICI pentru DETALII

Citit 2105 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.