Crosa care plânge

Crosa care plânge
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Unul dintre cei mai lăudaţi puşti din hocheiul autohton pare condamnat să nu mai coboare niciodată pe gheaţă din cauza unei afecţiuni cardiace * Cristian Istrate, gălăţeanul de 12 ani din Micro 40, ar avea nevoie de investigaţii amănunţite, însă familia susţine că nu are veniturile necesare pentru a-i salva cariera şi, până la urmă, viaţa *

Talentul scos de pe gheaţă

Galaţiul a dat mereu hocheişti de valoare, fie că s-a prins sau nu gheaţa la Patinoarul Artificial, iar Cartierul „Aviaţiei” - muncitoresc de la un capăt la celălalt - poate fi considerat principala pepinieră locală a disciplinei care în alte ţări este deja religie.

În Micro 40 trăieşte cel care ar putea deveni, într-o zi noul portar al naţionalei – o spun specialiştii din hocheiul autohton, iar antrenorul acestui copil, Toni Marcu, afirmă, cu mâna pe inimă, că de mult n-a mai văzut un asemenea talent.

Din păcate, nu prea se mai vorbeşte la viitor despre portarul Cristian Istrate, puşti pe care şi l-au dorit cu câteva luni în urmă şi marile cluburi din ţară, problemele medicale ţinându-l departe de activitatea pe care o practică de când învăţa să scrie primele litere.

Foarte bun şi la şcoală

Nu-i vine să creadă că nu va mai îmbrăca vreodată echipamentul pentru gheaţă, iar părinţii plâng o dată cu el, deşi încearcă din răsputeri să-l consoleze.

Şi crosa cu care ne-a întâmpinat pare înlăcrimată după ce medicii i-au interzis, în luna mai, lui Cristian, să mai practice sportul care l-a transformat dintr-un băiat mămos într-un adolescent cu simţul răspunderii.

„Nu credeam vreodată că-i va plăcea hocheiul, la cât de alintat era. Acum e însă înnebunit după acest joc şi îşi face şi treaba la şcoală. A încheiat clasa a V-a cu media generală de 9,27, asta fără să rateze vreun cantonament”, îl laudă mama Rodica, amărâtă că fiul său pare condamnat de o afecţiune cardiacă ce nu acceptă eforturile cerute de sportul de performanţă. 

Oboseşte repede, i se învineţesc buzele

„La 3 ani mi l-a descoperit cu un suflu sistolic, dar medicul spunea atunci că-i va trece, însă ulterior au apărut complicaţii. Nici măcar nu pot pronunţa diagnosticul curent, ni s-a explicat că băiatul ar avea o aţă între pereţii inimii şi că acest lucru nu-i permite să facă efort”.

„Veniturile nu ne permit să mergem mai departe, însă mi-aş da şi viaţa ca să-l ştiu sănătos”, ni se destăinuieşte doamna Istrate.

Familia, care locuieşte în aşa-zisul cartier al hocheiştilor din Galaţi, are şi o fetiţă de opt ani. Cristian, diagnosticat cu o afecţiune a valvei pulmonare, oboseşte după jumătate de oră de alergat, iar atunci când intră în apă i se învineţesc buzele.

„El tot vrea să meargă la antrenament, dar i-am explicat că mai importantă este sănătatea decât acest sport”, a continuat mama portarului în vârstă de 12 ani.

„Al doilea portar din ţară”

Calităţile lui Istrate junior au fost remarcate imediat, iar la ultima selecţie naţională a fost desemnat al doilea portar dintr-un grup de douăzeci. Ne-a povestit antrenorul Toni Marcu, de la CSM Dunărea:

„Când l-am dus la acea selecţie, toată lumea a întrebat de unde l-am scos, ce-i cu el, şi chiar mă suspectau că umblu cu falsuri, că băiatul ar fi de fapt mai mare”.

„Toată lumea regretă că nu mai e pe gheaţă, nu numai eu ca antrenor al lui. Cei de la Ciuc, Gheorghieni îl şi vroiau pentru că are calităţi să ajungă viitorul portar al naţionalei. Era invidiat de toată lumea.”

Tehnicianul admite că a apelat la un compromis în sezonul trecut, obţinând doar un acord provizoriu al medicilor ca tânărul sportiv să rămână în competiţie. De anul acesta, o crosă şi casca de protecţie aferentă au rămas singure, în vestiar… Va exista oare o minune pentru Cristian?

Explicaţie foto: Cristian Istrate, puştiul care încă visează să ajungă portarul naţionalei de hochei a României

Citit 1344 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.