CSM Galați, pe podium la nivel mondial

CSM Galați, pe podium la nivel mondial
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Peste 1.500 de sportivi, din 30 de țări, au evoluat pe ringul de dans de la Sala Polivalentă din București, care astfel a devenit capitală mondială a dansului sportiv pentru două zile, odată cu organizarea competiției Dance Masters. Evenimentul a fost unul cu însemnătate istorică, fiind cea mai mare competiție de dans organizată vreodată în România, pentru că în cadrul acestuia a fost organizat și primul "Grand Slam Series" din acest an.

La București au fost prezenți şi sportivi de la CSM Galați, care s-au remarcat, încă o dată, ocupând poziții importante în toate competițiile la care au evoluat. Astfel, noii campioni naționali ai României la juniori II (14-15 ani), Rareș Vădană și Tea Neculae, au obținut primul loc în Openul Internațional dedicat categoriei lor de vârstă, la secţiunea Latino, respectiv locul 2 la Standard, în timp ce perechea Rareș Constantin - Daria Ichim a fost semifinalistă la Latino, încheind concursul pe locul 7, iar la Standard, pe locul 15.

”Greul” a fost dus de către perechea de la "tineret" (16-18 ani) Cosmin Lupoaie - Mitzura Pentiuc, care a participat la trei competiții diferite, reușind să se claseze pe locul 6 la tineret, pe locul 9 la Under 21 și pe locul 58 la Grand Slam (peste 21 ani), toate la secțiunea Latino, în timp ce la Standard gălățenii și-au menținut poziția la tineret, au încheiat pe locul 10 la Under 21 și pe locul 53 la Grand Slam.  

La "adulți", Mihai Paraschiv (CSM Galaţi) și Irina Tudorache (Generația 9 Iași) au încheiat pe locul 21 la Grand Slam-ul Latino, fiind a patra pereche din România.

De asemenea, sportivii antrenați de Adriana Iftime au ”atacat” trei competiții de Clasa D. Perechea  Andi Dragoș - Cristina Leca s-a clasat pe primul loc la Latino (tineret și adulți), respectiv pe locul 8, la Standard,  iar perechea Darius Buruiană - Alma Stoinoiu (juniori  12-15 ani) au ocupat locul 10, pentru ei fiind doar a doua participare la această categorie.

De joi, 21 martie, pentru perechile Rareș Vădană - Tea Neculae și Cosmin Lupoaie - Mitzura Pentiuc a început o nouă provocare, cei patru participă la Open și World Open-ul de la Pieve Di Cento (Bologna).

Altfel, la finalul acestei săptămâni, la Sala Sporturilor din Galați, va avea loc ”Cupa Beija Flor” și Concursul Național ”Danube Dance Fest”,  ambele în organizarea clubului Beija Flor.

 

1: Cosmin Lupoaie și Miztura Pentiuc, participanții la trei competiții 

2: Rareș Vădană și Tea Neculae

3: Andi Dragoș și Cristina Leca, alături de antrenoarea Adriana Iftime

 

CITEȘTE ȘI Dansatori gălățeni, campioni naționali la Brașov

 

Citit 3560 ori Ultima modificare Vineri, 22 Martie 2019 20:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.