Ideea acestui interviu a apărut săptămâna trecută, când s-a consumat un episod de maximă actualitate, în plină criză a sportului, provocată de noul coronavirus. Arbitrul gălățean de volei Lucian Năstase fusese programat să conducă un meci important din campionatul intern, CSM Târgoviște - Volei Alba Blaj. Însă, un telefon ”fierbinte” de la CEV (Confederația Europeană de Volei), primit de la președintele Comisiei de Arbitri a acestui organism, îl anunța să își facă urgent bagajele pentru a ajunge la Istanbul. De aici îl lăsăm pe interlocutorul nostru să continue... povestea.
- A fost cea mai spectaculoasă programare a mea la conducerea unui meci. Cei de la Comisia Europeană se aflau în oarece criză de timp și au apelat la această variantă. Importantul meci de la Istanbul, între Vakifbank și Dinamo Moscova, din Liga Campionilor la feminin, fusese programat să fie arbitrat de un italian, însă acesta a declinat programarea, din cauza situației foarte delicate din Peninsulă. Așa că, în cel mai scurt timp posibil, m-am prezentat în orașul de pe Bosfor.
- Cum a fost meciul?
- Un meci între două puteri ale voleiului feminin mondial, din faza sferturilor de finală ale Champions League. Au câștigat turcoaicele, cu 3-0, dar jocul s-a disputat la o înaltă clasă. Fie-mi permis să specific că o confruntare între cele două ”forțe” mondiale am arbitrat și anul trecut, la Moscova, atunci când au învins moscovitele cu 3-2. Meciul de la Istanbul a fost ultimul înainte de întreruperea sau amânarea întregii competiții a Ligii Campionilor.
- Despre atmosferă ce ne poți spune?
- Vakifbank este unul dintre cluburile de calibru din Europa, dar și din lume. Echipa de fete - una galonată - este un fel de Real Madrid, ca să fac o comparaţie cu fotbalul. M-a impresionat profund vitrina cu trofeele cucerite în ultimii 8-10 ani, de când voleiul de aici domină toate competițiile. Este echipa premiată cu o diplomă de excelență de Guiness Book, echipă care, timp de un an și jumătate, avut cele mai multe meciuri consecutive fără înfrângere, în toate competițiile: naționale, continentale și mondiale.
- Galațiul are o îndelungată tradiție în arbitrajul de primă mărime. Să amintim, aici, doar de câteva nume de referință în arbitraj: Florin Scorțaru, Petrică Deju, Mirel Zaharescu, Florin Dimachi, frații Forțu, Nicu Marin sau Veronica Papadopol și Oana Forțu, ca să reamintim și de reprezentantele sexului frumos. Cum ai ajuns în arbitraj și care a fost traseul?
- Mai întâi vreau să specific faptul că cele două gălățence fac o treabă extraordinară în Germania, aici este vorba de Oana, respectiv Italia, cazul Veronicăi, totodată făcând și o foarte bună propagandă arbitrajului gălățean.
În ceea ce mă privește, am început activitatea în volei în perioada junioratului, de foarte timpuriu, la echipa CS Școlar, având doi mentori de calitate - Tina și Bebe Dănilescu. Această perioadă a durat aproape zece ani. Imediat după aceea, m-am orientat spre arbitraj, încă de acum 35 de ani, în 1985. Patru ani mai târziu, am devenit arbitru divizionar, în 1992 la categoria I şi arbitru republican în 1996. Tot în 1996 am fost uns arbitru internațional. Per total am arbitrat peste o mie de meciuri, dintre care circa 250 au fost în competițiile internaționale.
- Dacă nu ne-am fi aflat într-o astfel de perioadă delicată, unde mai aveai programate ieșiri?
- În lunile mai și iunie trebuia să ajung la două turnee din Liga Națiunilor, în Polonia la masculin și Turcia - la feminin. O competiție cu foarte mulți bani, care sunt sigur că va avea loc până la capăt, chiar dacă mai târziu. Sunt interese mari ale organizatorilor, dar și ale participantelor. De asemenea, aveam de arbitrat, în 10 iunie, partida din Liga Europeană a băieţilor dintre Cehia și Portugalia.
- Bineînțeles că în îndelungata ta activitate au fost și numeroase alte episoade. Să vorbim și despre momentele care au devenit amitiri frumoase.
- Am aşa ceva din Japonia. Au fost cele mai lungi deplasări, aici desfășurându-se Campionatul Mondial din 2010 și Cupa Mondială din 2011. O deplasare lungă am avut și în 2009, în Mexic, dar la o competiție de juniori. Îmi amintesc de un meci mai recent, pentru calificările la Jocurile Olimpice din Japonia. S-a disputat pe Litoralul bulgăresc, la Varna, între Bulgaria și Brazilia. Un meci de o înaltă ținută, cu o Brazilie multiplă campioană mondială și olimpică, aceasta fiind la un pas de eliminare! Bulgarii au jucat foarte bine şi au avut minge de set și meci. Până la urmă au câștigat sud-americanii, cu 3-2.
Un alt meci de referință a fost cel dintre Rusia și Franța, scor 3-0, în finala calificărilor europene pentru JO din Brazilia (n.r. - 2016).
- După câte știu, ai și o familie frumoasă, o familie de sportivi. Câteva vorbe și despre aceasta.
- Eu am făcut volei, iar soția, tot volei - pe perioada liceului și a facultății. Băieții noştri, în schimb, au ca pasiune fotbalul. Atât Radu (21 ani), cât și Tudor (19 ani) au îmbrățișat ”sportul rege”, încă de la vârsta de 6-7 ani. Acum sunt legitimați la Sporting Liești. O ultimă performanță a acestora ne-a adus bucurii întregii familii. În prima etapă a returului (n.r. - 7 martie) au jucat cu Foresta Suceava, aflată pe loc favorabil promovării, poziția a doua, pe care au învins-o cu 3-1. Ambii sunt studenți la Faculatea de Educație Fizică și Sport din Galați.
- Îți mulțumim pentru minutele petrecute împreună și îți dorim multe alte satisfacții. Pe toate planurile!
