Frații jucători-antrenori din sportul gălățean

Frații jucători-antrenori din sportul gălățean
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

În lumea sportului gălățean există doi frați care evoluează la nivelul Ligii a III-a de fotbal, la echipe diferite, dar sunt și antrenori la grupe de copii și juniori.

Ionuț (26 de ani) și Laurențiu (23 de ani) Iancu sunt doi frați care s-au dedicat activităților sportive, fiind jucători legitimați în momentul de față la Sporting Liești, respectiv, Avântul Valea Mărului, ambele în Liga a III-a de fotbal. Cei doi au fost adversari în mai multe rânduri, iar acest lucru le-a stârnit trăiri inedite. "Avem mai multe dueluri unul contra celuilalt, niciodată n-am jucat împreună, doar la echipe diferite. Pentru mine a fost o motivație în plus, nu neapărat să-i dovedesc ceva, dar îmi plăcea”, ne-a spus Laurențiu, în vreme ce Ionuț simte responsabilitatea fratelui mai mare atunci când se întâlnesc pe teren. "Nu m-am simțit așa lejer, e și acel sentiment de protecție cumva, eu fiind mai mare decât el”.

Originari din Ivești, cei doi au început fotbalul pe uliță și au trecut la Galați, la clubul Dunărea, în perioada liceului, de unde au făcut pasul către echipele de seniori. Laurențiu are în contul său și o selecție la lotul național de juniori, iar Ionuț a apucat să debuteze și la nivelul ligii secunde. "Făceam zilnic 3 kilometri pe jos, ca să pot ajunge la stadion. Când eram copii, toată ziua o petreceam jucând fotbal”, ne-a spus Ionuț, care evoluează pe post de mijlocaș dreapta la Liești, în vreme ce Laurențiu joacă pe același post, dar și ca fundaș dreapta.

Adversari și ca antrenori

Pe lângă adversitatea de pe teren cu echipele de club la care evoluează, Ionuț și Laurențiu se vor putea întâlni ca oponenți și în competițiile de copii și juniori, chiar dacă au început această activitate împreună. "Am fost plecat în Grecia la muncă și apoi ne-am înscris amândoi la facultate, unde am fost colegi. De-acolo mi-a propus Sorin Frunză să antrenez o grupă de copii. Apoi a venit și Ionuț, la Luceafărul Galați. Când am pornit, aveam o grupă de 12 copii și datorită muncii noastre am ajuns în scurt timp la 40. Acum am două grupe, una de inițiere, iar cealaltă la Under 14", a spus Laurențiu.

De partea cealaltă, Ionuț s-a mutat de la Luceafărul la propriul club. "Clubul Tineri Talentați, unde sunt asociat cu Andrei Mihu, este înființat pe fonduri europene. Suntem foarte buni prieteni și am început împreună acest proiect. Cu toate că pandemia ne-a pus mari piedici, am reușit să strângem 25 de copii".

Cariere în sport

Cei doi frați sunt absolvenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității "Dunărea de Jos", iar acum sunt în primul an la master, la aceeași instituție, la Educație Fizică Școlară și Management Sportiv. Ionuț este deja profesor de sport la o școală din Galați, domeniu care îl fascinează și își dorește să-l aprofundeze cât mai mult, în vreme ce Laurențiu are mari ambiții ca antrenor. "Nu sunt încă decis 100%, o să încerc în toamnă să dau titularizarea ca profesor de sport. Mă gândesc la o carieră de antrenor, mi-ar plăcea ca în cinci-zece ani să ajung să pregătesc o echipă de seniori", a spus Laurențiu.

Ionuț și Laurențiu Iancu sunt două exemple că dedicarea pentru o pasiune poate aduce roadele aşteptate.

Citit 3285 ori Ultima modificare Luni, 12 Aprilie 2021 18:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.