"Zimbrii" și-au adjudecat al treilea trofeu județean
Foto: Sportul Ilustrat

"Zimbrii" și-au adjudecat al treilea trofeu județean
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Finala judeţeană a "Cupei României" se anunța interesantă, ca orice finală, însă diferența de categorie - ca să folosim o expresie din box - și-a pus amprenta pe desfășurarea sa.

Echipa din Liga a IV-a, Zimbrul Slobozia Conachi, și-a dovedit superioritatea în fața celor de la Luceafărul Berești, formaţie care evoluează în eșalonul inferior, Liga a V-a. În plus, bereștenii au fost nevoiți să suporte un handicap, prin indisponibilitatea golgheterului Alin Boșneagă, iar la puțin timp după începerea jocului s-a produs şi accidentarea lui Ionașcu (min. 22). Acesta a trebuit să fie înlocuit de Butunoiu - jucător experimentat, dar la 46 de ani este destul de greu să faci față disputelor cu oponenţi mult mai tineri.

Scurt film al meciului

Partida a debutat printr-un joc de tatonare. Apoi, în minutul 16, Bahnașu a deschis scorul. Şase minute mai târziu, s-a accidentat stoperul Ionașcu, de la Luceafărul, iar jocul a luat o turnură favorabilă echipei de Liga a IV-a. "Zimbrii" au sprintat în voie, Radu Năstase a punctat din toate pozițiile și după 4-0 la pauză, tabela a ajuns la un neverosimil 11-1 la final. De notat că bereștenii au punctat abia în finalul jocului, când tabela arăta deja 11-0.

Până la urmă, a rezultat o "duzină" de goluri, finalizată prin realizările lui Năstase (cinci goluri), Bahnașu (trei), Anastase (două) și Blănaru, respectiv, Sorin Lazăr.

Luceafărul poate fi apreciată pentru tot ceea ce a făcut în cele șapte meciuri din "Cupa României" (în care a acumulat 18 puncte), mai puțin în finala competiției găzduită de stadionul din Liești.

O scurtă declarație a antrenorului învingătorilor: "După o primă repriză destul de strânsă, băieții noștri au apăsat pe accelerație la reluare, rezultând acest scor final. Între cele două echipe este o diferență de eșalon, iar bereștenii merită felicitări pentru modul serios cum au tratat competiția", ne-a spus Florin Anghel.

Echipele și premierea

Cele două combatante au evoluat astfel.

Zimbrul: Vicol - Șt. Matei, Scutaru, Codreanu, Petică - Drăgan, Dragomir, Eni, Blănaru - Bahnașu, Năstase. Au mai jucat: C. Matei, Tudosă, Dima, Anastase și Mitrofan (Antrenor: Florin Anghel).

Luceafărul: Galaction - Costea, Ionașcu, Petre, Lificiu - Lazăr, Butunoiu, Georgescu, Frosin - Nicoară, Bolea. Au mai intrat: Bucătaru, Dorobăț, Chirvase, Țăpoi și Necula (Antrenor: Mihai Bejan).

Premierea a fost făcută de Liviu Ciubotariu, președintele AJF Galați, finalistele fiind recompensate cu câte o cupă, diplome și mingi de joc.

Cele două echipe au fost conduse de o brigadă divizionară de arbitri: Adrian Viorel Cojocaru - Florian Vișan și Florin Iftode. Observatorul meciului a fost experimentatul Silviu Veronel Ioan.

Citit 1469 ori Ultima modificare Duminică, 27 Iunie 2021 21:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.