Oțelul și Sporting, noi jocuri amicale

Oțelul și Sporting, noi jocuri amicale
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Managerul tehnic Dorinel Munteanu (Oțelul) a pus la cale pentru echipa sa o nouă partidă de verificare, în compania celor de la Sporting Juniorul Vaslui (Liga a III-a). Meciul este programat astăzi, de la ora 18:00, pe Stadionul "Oțelul". Acest meci este un bun prilej pentru Dorinel Munteanu să-l vadă la joc pe fundașul Yabre (Burkina Faso, 30 de ani), sosit în această săptămână la echipă. Bilanțul de până acum al Oțelului este de trei victorii și trei eșecuri.

* Echipa lieșteană Sporting va juca astăzi cu Aerostar Bacău, formație retrogradată din al doilea eșalon, acesta fiind al șaselea meci din actuala campanie de pregătire. Întâlnirea va avea loc la Odobești, conform înțelegerii celor două cluburi de a se disputa meciul la jumătatea distanței dintre cele două localități. Lieștenii vin după două înfrângeri, după ce la început au avut trei victorii la rând, cu adversari mai facili. Cele două eșecuri, 0-1 în amicalul cu Sporting Juniorul Vaslui și 0-4 cu Oțelul ("Cupa României"), determină stafful tehnic să încerce să elimine greșelile pentru că se apropie campionatul, în numai două săptămâni. Va fi un meci de verificare foarte solid, în care lieștenii vor deplasa întregul lot și vor evolua, așa cum a făcut-o și până acum în pregătiri, cu două formule de joc.

Până la startul noului campionat, ambele echipe vor mai susţine câte două jocuri.

Citit 1866 ori Ultima modificare Vineri, 13 August 2021 23:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.