Cătălina Axente, al doilea titlu de campioană mondială

Cătălina Axente, al doilea titlu de campioană mondială
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Patru zile pline pe litoralul românesc pentru sportivii participanți la Campionatul Mondial la lupte pe plajă. La Constanța și-au dat întâlnire peste 400 de luptători, reprezentând 24 de țări. În calitate de ţară organizatoare, România a înscris în competiție un mare număr de sportivi, ce s-au întrecut la categoriile de vârstă cadeți, juniori și seniori. Au fost zile fructuoase, în care "tricolorii" noștri s-au aflat printre protagoniști, la seniori, de pildă, cucerind opt medalii (două de aur și șase de bronz).

Medaliile din cel mai prețios metal al delegației noastre le-au revenit gălățencei Cătălina Axente și craiovencei Ștefania Priceputu (categoria 48 kg). Cătălina este o abonată a locurilor fruntașe, devenind pentru a doua oară campioană mondială, după ce obținuse primul titlu suprem cu doi ani în urmă.

La actualele întreceri, concitadina noastră a obținut cinci victorii, fără să fi cunoscut înfrângerea. În meciul decisiv din marea finală a categoriei +70 kg, Cătălina a luptat cu o sportivă din Ucraina, căreia nu i-a dat nicio șansă, în ciuda faptului că adversara avea cu 20 de kg în plus.

Cătălina Axente are 27 de ani, practică sportul luptelor de peste zece ani, sub îndrumarea unui antrenor priceput - Dumitru Buleandră. Este o sportivă de mare talent, deținătoare a numeroase trofee în luptele clasice: peste cinci titluri naționale, este componentă a lotului național de șase ani, perioadă în care și-a trecut în palmares medalii de bronz la Campionatul European (Roma și Istanbul), locul 5 la Campionatul Mondial de la București, poziția a treia la Jocurile Francofoniei, plus vicecampioană la Cupa Europei (Moscova). Și, cu siguranță, nu se va opri aici.

Cătălina Axente este o fată puternică, curajoasă şi priveşte cu mare încredere viitorul său sportiv. Iată câteva confidenţe pe care a dorit să le facă cititorilor ziarului nostru: "La aceste Mondiale am avut adversare puternice, cărora le-am făcut faţă. Am întâlnit două sportive din România, apoi concurente din Italia, Grecia şi Ucraina. În ultimul meci, a trebuit să-mi adun toate forţele pentru a o învinge pe ucraineancă, o luptătoare matură, greu de depăşit. Până la urmă, a fost foarte bine şi am câştigat al doilea titlul mondial la acest stil de lupte. Mă voi pregăti cu şi mai mare atenţie, la club şi la lotul naţional, pentru a putea face faţă viitoarelor competiţii de maximă importanţă - Campionatul Naţional, dar în special cele European şi Mondial de anul viitor. Voi lupta atât timp cât mă vor ţine puterile!".

Este studentă la Universitatea de Vest Timișoara, iar de ceva timp reprezintă culorile clubului Sepsi Sf. Gheorghe. Dar Cătălina este gălățeancă, este a noastră și va fi pentru totdeauna sportivă a Galațiului!

Citit 1701 ori Ultima modificare Vineri, 01 Octombrie 2021 01:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.