Maria s-a mutat într-o dimineaţă,
fără să lase în urmă nici măcar adio,
m-am trezit fără ea în odaia plină cu poezii,
n-aş fi lăsat-o să plece şi i-aş fi spus: de ce pleci, Mario?
Am alergat încolo şi încoace,
în sus şi în jos, înainte şi înapoi,
şi am strigat-o şi am căutat-o cu gândul că poate o ajung
şi ne întoarcem sau continuăm drumul amândoi,
însă nu mi-a răspuns,
şi nu am aflat-o nicăieri între soare-răsare şi soare-apune,
între cer şi pământ,
între blestem şi rugăciune,
nici măcar unde se termină realitatea şi începe visătoria!
Şi mă tot întreb:
oare voi găsi vreodată dimineaţa în care s-a mutat Maria?
