După un sezon intens, cele mai valoroase cluburi de volei din Europa au întâlnire pentru spectacolul final, programat sâmbătă, 20 mai, în capitala Piemontului.
Torino este gazda ultimelor acte din CEV Champions League 2023, în sala "Pala Alpitour", cu o capacitate de 15.800 de locuri, fiind programate atât finala feminină, cât și cea masculină.
Surpriza vine din faptul că nicio echipă din Peninsulă nu a obținut biletele pentru această ultimă reprezentație, în ciuda faptului că Serie A este, probabil, cel mai competitiv campionat de pe bătrânul continent, atât în ceea ce privește întrecerea fetelor, dar mai ales cea a băieților.
De fapt, cele două finale, programate în aceeași zi, după cum spuneam, sunt tot atâtea afaceri în familie. Mai întâi, în competiția feminină se vor întâlni două formații din Turcia, de la 18,30, ora României, urmând a avea loc jocul dintre Vakifbank și Ezacibasi, ambele din Istanbul.
Trei ore mai târziu, vine rândul marii finale a băieților, de această dată fiind vorba despre o dispută între rivalii polonezi de la Kedzierzyn Kozle, deținătoarea trofeului și câștigătoare a ultimelor două ediții, și Jastrzebski.
Conform site-ului oficial al Confederației Europene de Volei, partidele ar putea fi urmărite și de iubitorii acestui sport din România, pe site-ul eurovolley.tv.
Mai trebuie spus, totuși, că italienii au reușit să cucerească trofeele din a doua competiție valorică, atât la masculin, cât și la fete. Dacă în CEV Cup la băieți, competiție în care au participat și campionii gălățeni de la Arcada, succesul a revenit grupării din Modena, după un set de ”aur” jucat în compania belgienilor de la Roeselare, la feminin au triumfat, în dublă manșă, toscanele de la Scandicci. Finala CEV Cup, varianta fetelor, a fost disputată de italience cu echipa ardeleană Alba Blaj, acesta fiind poate cel mai important rezultat al sporturilor de echipă din țara noastră în acest sezon.