Sportivii gălățeni, calificați la „Naționale”

Sportivii gălățeni, calificați la „Naționale”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Centrul Național de Pregătire Olimpică de la Bascov a găzduit întrecerile "Cupei României" la haltere pentru tineret Under 23, concurs care a contat și pentru calificarea la finala Campionatului Național.

CSM Dunărea Galați a prezentat patru sportivi, toți reușind calificarea, cu rezultate notabile în "Cupa României". Iată rezultatele înregistrate de sportivii pregătiți de antrenorii Marin Otinceanu și Nicolae Mihai: Silviu Păduraru (16 ani) - locul IV la cat. 89 kg, cu un total de 166 kg; Sebastian Onțeluș (17 ani) - locul II la cat. 96 kg, cu 190 kg.

Campioana Alexandra Alexe s-a calificat direct, aceasta aflându-se în pregătire centralizată pentru "Europenele" din iulie, de la București, iar colegul său Denis Banu, cu dublă legitimare, a reprezentat de data aceasta CSM Constanța.

Pentru finală s-a calificat și Andreea Penciu, de la CS Universitar Galați. Eleva antrenorului Nițu Bădărău a avut un total de 173 de kg la cat. 71 kg și a încheiat pe locul IV în "Cupa României".

Și antrenoarea Mariana Bălan i-a calificat în finală pe toți elevii săi de la CS Școlar înscriși în concurs: Valentina Condrea (cat. 76 kg) - locul II în Cupă (cu 63 kg), Igor Pavalachi  (cat. 73 kg) - locul V (cu 175 kg) și Mădălin Streșnă (cat. 81) - locul VII (cu 115 kg).

Citit 605 ori Ultima modificare Joi, 22 Iunie 2023 10:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.