* Cenuşăreasa de acum două sezoane (locul 12 din 18 echipe), care în toamna anului trecut şi-a continuat agonia, renaşte în 2010 * Poartă - chiar şi provizoriu - coroana, însă nici şansa şi nici pilele n-au adus-o aici, ci numai munca şi spiritul de sacrificiu *
Nimic întâmplător
Când eşti pe primul loc după două etape, fie chiar şi patru-cinci, se dă vina pe conjunctură. Programul facil, surplusul de euforie la start de sezon, o surpriză-două care, coroborate cu insuccesul marilor forţe, te catapultează în frunte.
Ei bine, Oţelul a ajuns liderul Ligii I în urmă cu două săptămâni şi şi-a confirmat poziţia acum opt zile învingând la Galaţi pe Steaua cu 1-0, iar vineri seară a răsturnat toate calculele hârtiei câştigând şi în fieful lui Dinamo.
A fost cel mai entuziasmant 2-1 (cu riscul ca exprimarea să lezeze regulile limbii române) din ultimul deceniu al formaţiei de la Dunărea de Jos, victoria care a confirmat că echipa de pluton de anul trecut s-a transformat, ca peste noapte, într-un candidat la titlul de campioană!
Smerenie pe toată linia
Oarecum firesc, oficialii roş-alb-albaştri evită să vorbească despre eventualitatea cuceririi primului trofeu din istoria clubului. Este prea devreme, iar declaraţiile sforăitoare de genul „gata, îi rupem pe toţi, nimeni nu ne mai poate sta în cale” pot avea efect de bumerang asupra propriului vestiar.
Şi măturătorii din curtea stadionului din Ţiglina III dau dovadă de smerenie dacă sunt întrebaţi despre Champions League şi alte năzdrăvănii pe care numai echipa de pe locul întâi le poate cunoaşte.
Cum tonul a fost dat de directorul general Marius Stan, „Mai avem nevoie de 13 puncte pentru a scăpa de retrogradare” (sună uşor ilar, nu-i aşa?), este firesc ca optimismul să apară în faţa camerelor de luat vederi cam fără dinţi, exact cum au păţit Sălăgeanu şi Râpă după contactele dure cu Steaua şi Dinamo.
De ce e Oţelul acum o echipă mare?
Punctele culese vineri seară în Şoseaua Ştefan cel Mare nu pot fi considerate rodul hazardului, deoarece norocul nu prea întinde atât de mult coarda şi nu etapă de etapă. Argumente:
1. Formaţia lui Dorinel Munteanu a ratat un penalti în minutul 23 al meciului din Capitală. În mod normal, pe fondul unei frustrări evidente, jocul se întoarce împotriva echipei care ar fi putut conduce pe tabela de marcaj. Gălăţenii n-au primit însă gol, ba chiar au reuşit să marcheze înainte de pauză.
2. O trupă aflată pe teren străin, când primeşte golul de 1-1 în ultimele 20 de minute de joc, cade, picioarele de lut i se moaie ireversibil. Oţelul n-a făcut-o! Deşi au fost egalaţi în minutul 71, băieţii lui Munti s-au dus peste mult mai titratul adversar şi i-au aplicat lovitura decisivă: Ilie a înscris în minutul 74! Numai o echipă tare e capabilă de aşa ceva.
Cum a fost posibilă transformarea?
Lui Dorinel nu i se spune degeaba Neamţul, filozofia germană de a face un capăt de treabă punându-şi din plin amprenta pe linia de clasament a Oţelului. Dacă echipa, cu fostul internaţional la pupitru, ar fi meşterit cizmărie, şi nu fotbal, cu siguranţă Galaţiul ar fi vândut acum cei mai buni pantofi din ţară. Balcanismele s-au cam eliminat de când cel care a jucat zece ani în Germania a fost angajat în Ţiglina. Iată-i secretele:
Fără întârzieri şi gura mică!
1. Munteanu nu acceptă nici măcar un minut de întârziere, fie că este vorba de prezenţa la antrenament sau la plimbarea pe faleză. Punctualitatea este pe primul loc, exact ca şi echipa în acest moment.
2. Dacă altă dată, înainte de a primi o pauză de câteva zile, fotbaliştii plecau în toate direcţiile imediat după joc, Dorinel a schimbat foaia: sportivii rămân în Galaţi pentru refacerea de a doua zi, evitându-se astfel escapadele nocturne care le periclitează musculatura. Iată de ce rupturile musculare aproape că au lipsit în mandatul său la Galaţi!
3. Antrenamentele sunt sacre! Nimeni nu mai are voie în spaţiul ocupat de fotbalişti, terenul de antrenament fiind îngrădit la cerea specială a tehnicianului. Altă dată, aerul şedinţelor de pregătire era mai relaxat, prietenii jucătorilor stând chiar pe marginea terenului.
Patriotism local, ca pe vremea lui Vali Ştefan
4. La antrenamente se aude numai gura lui Dorinel. Nimeni nu comentează, toată lumea execută, iar duritatea tehnicilor sale este renumită în Liga I. Altă dată, jucătorii aveau timp să se certe între ei!
5. Lotul de jucători, foarte omogen, este format din mulţi localnici. Sunt 12 gălăţeni la antrenamente (Abraham, Brăneţ, Râpă, Sârghi, Cojoc, Ilie, Petean, Cucu, Avram, Gârleanu, Ochiroşii şi Neagu), iar alţii au fost adoptaţi de la vârste foarte fragede (Iorga, Elek, Sipovici), deci şi ei sunt de-ai casei. Aşadar, se joacă şi din patriotism local, exact ca generaţia lui Vali Ştefan şi Ion Viorel, din anii ’90, care mergea doi ani în UEFA.
Sacrificiu ca la „Mondialul” sud-african
6. Pe lângă muncă, spiritul de sacrificiu este mereu pe teren. A demonstrat-o vineri, cu Dinamo, căpitanul Sergiu Costin: la golul de 1-1, a încercat să oprească mingea cu mâna pe linia porţii. Dacă ar fi prins-o, scorul ar fi rămas favorabil Oţelului, dar el s-ar fi ales cu eliminare (cel puţin două etape pe tuşă) şi s-ar fi dictat lovitură de la 11 metri.
Penaltiurile se mai şi ratează (tocmai o demonstrase Antal!), iar la asta se gândise şi veteranul din apărarea gălăţeană. Ţineţi minte că la „Mondialul” din Africa de Sud, cu un gest similar, uruguayanul Suarez şi-a calificat colegii în semifinalele competiţiei?
7. E foarte important şi acest aspect. Banii se dau la timp, cu o excepţie: leafa pe luna august. În schimb, în această săptămână roş-alb-albaştrii vor încasa şase prime de victorie (trei din acest sezon, altele trei restante). Cu aproximativ 7.000 de euro de căciulă luaţi la calup tot să te lupţi pentru a rămâne cât mai mult regina campionatului.
Foto: Prosport
