Oțelul, dezavantajată de programul ultimelor jocuri

Oțelul, dezavantajată de programul ultimelor jocuri
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

 

În ciuda eșecului de la Ploiești, 1-2 cu Petrolul, gruparea roș-alb-albastră arată bine din punct de vedere fizic, dar și ca exprimare în joc la modul general. Acest aspect este foarte important, având în vedere modul în care va fi gestionat programul ultimelor partide.

Sezonul se îndreaptă cu pași repezi spre final și pentru Oțelul, apropiindu-se de punctul culminant: finala ”Cupei României”, cu Corvinul, pe 15 mai, la Sibiu. În campionat, chiar dacă a pierdut două partide în ultima perioadă, în deplasare la UTA și la Petrolul, Oțelul a fost de fiecare dată echipa care a arătat mai bine în teren. Cu toate acestea, au fost anumite greșeli individuale care l-au nemulțumit pe Dorinel Munteanu.

În asemenea hal, nu poți face performanță (n.r. referitor la greșelile individuale). Am nevoie de altceva la echipă. Chiar dacă e un mesaj foarte dur, eu sunt responsabil de înfrângeri. Voi discuta cu ei! Nu poți să pierzi un joc în asemenea hal, nu ai cum să îl pierzi. Am reușit să egalăm pe un joc foarte bun, adversarul nici nu a ajuns la poartă, dar a fost un atac nefericit al lui Neagu, care i-a lăsat culoar adversarului să tragă la poartă. La primul gol, au greșit și alți jucători, a spus Munti la finalul jocului, fiind extrem de nemulțumit de cele întâmplate pe teren.

Programare neadecvată cu FC Botoșani

Delegația gălățeană s-a întors de la Ploiești imediat după meci și se intră în linie dreaptă pentru ultima etapă din Superligă, atunci când Oțelul va juca pe teren propriu cu FC Botoșani. Programarea acestui joc este cel puțin neadecvată pentru gălățeni, din postura de echipă finalistă a ”Cupei României”. Asta în sensul în care meciul cu Botoșani a fost programat duminică, de la ora 21,30, iar peste trei zile e de jucat ultimul act al Cupei, la Sibiu. Timpul pentru refacere este ca și inexistent în contextul unei lungi deplasări la orizont.

În tot acest timp, Corvinul – adversara din finală, are ultima etapă de campionat programată sâmbătă, 11 mai, de la ora 11,00. Pe lângă faptul că timpul este mult mai generos pentru hunedoreni, aceștia beneficiază și de avantajul că deplasarea până la Sibiu este cu mult mai scurtă. Delegația celor de la Corvinul face aproximativ o oră și jumătate până la locația în care se desfășoară Cupa, pe când cea a gălățenilor are de parcurs cel puțin șase ore și jumătate (dacă s-ar merge fără oprire).

Din păcate, șansa de a fi reprogramată partida cu Botoșani din ultima etapă s-a irosit. Dacă moldovenii s-ar fi impus cu Voluntari, în etapa din weekend, ar fi evitat matematic retrogradarea, iar partida s-ar fi jucat vineri sau sâmbătă în loc de duminică.

 

Citit 6782 ori Ultima modificare Marți, 07 Mai 2024 08:12

9 comentarii

  • postat de Posa
    Vineri, 10 Mai 2024 07:12
    79.118.42.***
    Vă e frică de corvinu o echipă din B care a dat clasă la multe echipe din A
    0
    0
  • postat de Mario
    Miercuri, 08 Mai 2024 02:33
    89.137.136.***
    Noi avem 22 sau 23 de jucători,care I problema dacă jucăm cu cei care au jucat f puțin sau deloc cu cei din Botoșani,acel meci nu ne mai interesează ci doar cel din cupă atât și e normal să odihnești jucatorii titulari frate,scopul scuză mijloacele,iar cei care comentează ar tb să tacă din gură...
    0
    4
  • postat de Mulțumim Cristi Munteanu. Ai pus situ mina pe oshh
    Marți, 07 Mai 2024 19:14
    91.207.102.***
    La anu cu dorinel retrogradam. El vrea bani pentru el și prietenii lui. Pina acum și primăria va da bani mai putini la anu.nici un investitor nu vine ca dorinel vrea sa facă ce vrea el, adică sa facă bani. Pentru el. Jucătorii pe 3,4 mii nu vor sa mai joace. Asta e acum otelul, dragi asc otelul.
    3
    0
  • postat de Asta e
    Marți, 07 Mai 2024 14:30
    185.123.143.***
    Meciu de la petrolul a fost pierdut de dorinel. Nu aștept strategii, dorinel e un antrenor în trening. Mai avem meciuri, le pierdem pe amindoua. Eu zic ca da... Echipa e sufocata...
    20
    1
  • postat de Pronostic sportiv
    Marți, 07 Mai 2024 14:18
    213.233.85.***
    Otelul pierde cu Botoșani. Credeți ca burleanu nu e un pui de Mircea Sandu? Dinamo cistiga la Uta. Vrăjeală lui Rednic, om pus numai pe lovele. Iași pe turta lor. Finala cu corvinul nu e ușoară deloc. Hai otelul. Doar finala!!! Și dacă o pierzi ce, nu ai retrogradat... La anu...
    2
    13
  • postat de Nu vreau sa mai vin la stadion!
    Marți, 07 Mai 2024 10:38
    89.136.187.***
    Ati facut ce ati facut si ati sifonat biletele pentru cupa!
    Sa vina la stadion de acum cei care au luat cate 7-8 bilete pt meciul de cupa
    ca sa faca bisnita. Ei sa vina la meci! Clubul nu a luat nicio masura!
    19
    8
  • postat de contribuabil
    Marți, 07 Mai 2024 10:23
    86.124.200.***
    TOTUL PENTRU CUPA.!!!
    1
    28
  • postat de ADYtza 74
    Marți, 07 Mai 2024 09:22
    86.124.201.***
    Si daca joaca toate la aceeasi data si ora nu se pot face manevre? Toate miscarile sunt puse la punct pana la ora jocului si chiar in timpul meciului ca tehnologia ajuta mult.
    2
    20
  • postat de Ana List
    Marți, 07 Mai 2024 08:23
    89.39.81.***
    Scopul scuză mijloacele! În acest caz, scopul este nobil, nu l-ar neglija absolut nimeni. Așadar, CUPA României! Cu Botoșaniul, rezervele; cu Corvinul, echipa de bază. Așteptăm CUPA la Galați. Hai, Dorinel! Se poate! Lasă jurnaliștii să fabuleze. Ai făcut tot ce era posibil. Hai Oțelul!
    3
    47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.