* Rămas practic fără stăpân, complexul sportiv de lângă Parcul Cloşca are mare nevoie de lucrări de reabilitare * Oţelul şi-l doreşte spunând că poate accesa fonduri europene pentru a-l salva, însă Primăria spune că are propriile planuri * Ieri însă, alături de fotoreporterul Bogdan Codrescu, am fost aproape de o corecţie fizică în acel loc, câteva familii de ţigani aciuate în fostele vestiare de lângă terenurile de tenis ale bazei sportive devenind agresive la vederea aparatului de fotografiat *
Dumitru Nicolae: Luni îi ridicăm de acolo!
Edilul-şef al municipiului Galaţi s-a arătat surprins de faptul că vestiarele de la terenurile de tenis din Complexul „Siderurgistul” au fost ocupate de persoane fără adăpost.
„E pentru prima dată când aud aşa ceva şi care nu cumva să scrieţi că eu le-am dat voie să stea acolo, că vă dau în judecată!” a răspuns primarul Dumitru Nicolae la întrebarea noastră referitor la cine le-a permis romilor să locuiască pe teritoriul bazei sportive. „Luni îi vom ridica de acolo!” a adăugat şeful municipalităţii.
Oricum, am făcut şi noi un bine: am informat Primăria despre existenţa unui asemenea cuib pe o arenă aflată în patrimoniul său!
Nu mai este a Combinatului
Una dintre puţinele baze sportive funcţionale din Galaţi trăieşte o incertitudine care-i poate dăuna grav, aşa cum s-a întâmplat, de pildă, şi cu Sala Sporturilor, Arena de Box sau Bazinul Olimpic.
Combinatul ArcelorMittal Galaţi, căruia i s-a concesionat terenul din Valea Ţiglinei în perioada 1998-2008, nu mai este proprietarul Complexului „Siderurgistul”, dar nici Primăria nu şi-a intrat cu adevărat în drepturi, utilităţile acestei baze fiind în continuare achitate de către colosul siderurgic care a şi botezat spaţiul pe care au fost ridicate o sală de handbal şi volei, un stadion de fotbal, dar şi câteva terenuri de tenis.
Malul pe care se află clădirea albastră de lângă Parcul Cloşca, dar şi tribuna a II-a a arenei cu teren sintetic au nevoie de consolidări, altfel în câţiva ani le-ar putea mânca tasarea, orice altă nenorocire fiind posibilă!
Mai tare decât documentarele de la „Discovery”
Am vizitat ieri dimineaţă baza din Ţiglina I şi am fi putut rămâne cu amintiri dintre cele mai urâte. Asta pentru că, dacă în plan juridic nu i se cunoaşte stăpânul, aici şi-au făcut culcuş şi câteva familii de romi.
La capătul aleii pe care sunt amenajate terenurile de tenis se află vestiarele de acum câţiva ani ale practicanţilor „sportului alb” – momentan locuinţele improvizate ale unor minoritari etnic.
Priveliştea face cât toate documentarele de la „Discovery Channel”: tomberonul de gunoi este la câţiva paşi de aşa-zisul cămin al concitadinilor „aterizaţi” în inima bazei sportive, câţiva maidanezi parcă plictisiţi (ne-au lătrat, dar îşi făceau doar datoria de sonerie şi nimic mai mult), o bicicletă sprijină de perete, coşuri de fum scoase pe fiecare geam al construcţiei (nota 10 pentru imaginaţie!) şi nelipsitele rufe puse la uscat în ciuda vremii zburlite.
Veceul, pe post de kilometru zero al civilizaţiei
Maximum de arhitectură al locului – un colţ de Uniune Europeană în mileniul al treilea (tot folosim această placă obosită, dar degeaba!) – îl reprezintă veceul ţiganilor aciuaţi lângă terenurile de tenis. E vorba de nişte placaje, uşi şi câteva bucăţi de table asamblate alandala, semn că oamenii şi-au propus să fie civilizaţi şi să nu facă în drum, aiurea.
Am vizitat „toaleta” care tronează ţanţoş în capul dealului (acesta ar putea fi kilometrul zero ale viitorului megalopolis Galaţi-Brăila), apoi ne-am aruncat privirea către uşile „imobilului”: era o viermuială, ceva ieşit din comun!
„Proprietarii” sesizaseră că au oaspeţi nepoftiţi şi probabil că pregăteau strategia de apărare. Nici n-a trebuit să mai facem prea mulţi paşi că o pirandă pusă pe scandal, cu o viteză ieşită din comun (nu degeaba doarme pe stadion, nu-i aşa?), ne-a luat la întrebări.
Injurii şi bordură pe post de argument-beton
De fapt, aveam de a face cu un monolog pornografic împănat cu recomandări culinare de genul „mânca-mi-aţi” şi „făcea-mi-aţi”, încercările noastre de a calma spiritele atrăgând înjurături tot mai agresive. Ne aflam la uşa cortului, aşa că surpriza nu trebuia să fie atât de mare.
Doamna intrigată că am călcat domeniul public (ea putea paria că ne aflăm în sufrageria sa) a devenit mult mai convingătoare când şi-a găsit un „argument” de ciment de câteva kilograme. „Vă sparg capul, bulangiilor!”, iar din fostele vestiare ameninţările erau şi mai tăioase. „Puteţi să veniţi şi cu mama Poliţiei!” a adăugat „stăpâna”, deci n-am putut s-o intimidăm nici cu oamenii legii.
Bucata de bordură i-a rămas în mână până s-a asigurat că nu revenim la locul faptei. N-au putut oamenii care mai au grijă de bază să-i alunge pe nomazi, aşa că şi şansele noastre de a purta un dialog civilizat cu ei era sortit eşecului.
„Vrem Siderurgistul, îl putem salva!”
Clubul care îşi desfăşoară cea mai mare parte a activităţii la „Siderurgistul”, FC Oţelul Galaţi, acuză Primăria că nu lasă pe altcineva să gospodărească baza în mod corespunzător.
„Romii care stau la acele vestiare au aprobarea domnului primar. Am cerut să luăm această bază în administrare, dar suntem amânaţi, iar ultima scuză este că ar vrea Primăria să consolideze malul. Asta ar însemna să mai trecem o bază sportivă la capitolul «Au fost odată», aşa cum s-a întâmplat cu Sala Sporturilor şi celelalte baze din Galaţi”.
„Ridicând Baza Ancora, am demonstrat că putem îngriji o arenă şi, prin asociaţia noastră non-profit, am putea accesa fonduri europene. Vrem Baza Siderurgistul, suntem criminali dacă va dispărea şi asta!” susţine directorul general al Oţelului, Marius Stan.
Până una-alta, însă, care nu cumva să-i deranjaţi pe cetăţenii europeni care se poartă acolo ca pe propria moşie!
