Oțelul - Dinamo, derbi de podium la Galați. Cea mai bună apărare vs. al doilea atac din Superligă

Oțelul - Dinamo, derbi de podium la Galați. Cea mai bună apărare vs. al doilea atac din Superligă
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Stadionul "Oțelul" va fi, vineri seara, gazda unuia dintre cele mai așteptate meciuri ale sezonului pentru fanii roș-alb-albaștrilor, duelul cu Dinamo

Partida Oțelul - Dinamo se joacă precum în vremurile bune ale celor două formații, ambele fiind pe podium, înaintea etapei. Gruparea gălățeană este pe locul secund, cu 16 puncte, iar dinamoviștii vin de pe poziția a treia, cu un singur punct în minus.

De asemenea, se anunță un duel interesant și prin prisma stilului de joc al celor două echipe. Oțelul se mândrește cu cea mai bună apărare, cu doar trei goluri încasate în cele opt partide disputate, iar Dinamo are al doilea cel mai bun atac, cu 17 goluri marcate. În afară de jocul pierdut la Cluj, 0-1 cu Universitatea, dinamoviștii au reușit să înscrie în fiecare meci de campionat de până acum.

Antrenorul Dorinel Munteanu nu este impresionat de numărul de goluri înscris de adversar, cerând concentrare și un joc colectiv reușit din partea elevilor săi. "Ne așteptăm la un joc de care pe care. Nu mai contează dacă Dinamo a marcat foarte mult, ori că noi avem cea mai bună apărare. Trebuie ca jucătorii ce vor intra pe teren să fie capacitați la maximum. Ce s-a întâmplat până acum este istorie", a spus Munteanu.

Meciul cu Dinamo, reper pentru play-off

Tehnicianul gălățenilor a prefațat partida și a părut că meciul cu Dinamo va fi un reper important, în viziunea sa, referitor la obiectivul stabilit al echipei, cel de a se califica în play-off. "Va fi un meci foarte greu, cu o echipă care a început foarte bine campionatul. Și ei au ca obiectiv să se califice în play-off. Ceea ce trebuie să facem noi este să tratăm foarte serios jocul. Trebuie să știm exact în ce direcție mergem, mai bine spus îmi doresc să mergem în direcția bună. Adică să depășim cu bine acest joc și să rămânem pe poziția din clasament pe care o avem acum. Iar asta se poate întâmpla doar dacă băieții vor trata jocul în modul cel mai serios, fără niciun respect pentru adversar", a declarat Dorinel Munteanu.

Pentru gălățeni există trei probleme de lot. Pe lângă portarul Dur-Bozoancă, încă nerefăcut, plus fundașul Yabre - accidentat, pe lista indisponibililor pentru acest joc se adaugă și Nikola Stevanovici - suspendat.

De partea cealaltă, la Dinamo sunt vești bune vizavi de lot, după ce Boateng și Politic au fost declarați apți pentru partida de la Galați.

Meciul Oțelul - Dinamo, din etapa a X-a a Superligii, se joacă vineri seară, de la ora 21.00, pe Stadionul "Oțelul". Tot vineri, de la ora 18.00, se joacă FC Botoșani - Gloria Buzău. Celelalte partide ale rundei au următorul program: FC Hermannstadt - CFR Cluj (sâmbătă, 18.30), FCSB - Petrolul (sâmbătă, 21.30), Farul - Sepsi (duminică, 16.00), "U" Cluj - CSU Craiova (duminică, 21.30), UTA - Poli Iași (luni, 18.00), Unirea Slobozia - Rapid (luni, 21.00).

Citit 3862 ori Ultima modificare Vineri, 20 Septembrie 2024 13:43

3 comentarii

  • postat de Roman
    Sâmbătă, 21 Septembrie 2024 01:19
    5.13.130.***
    Pai cum nu mai vine domnu..l primar și consilierii la tribuna 1 ? ca și asa "băieții "nu plătesc bilet au invitații.Ca...ptr restul ați mărit prețul.Halaaal.Bezman &Co...aveau tot rândul 14 la sectorul B/tribuna 1.
    2
    3
  • postat de Gogu
    Vineri, 20 Septembrie 2024 07:51
    82.79.117.***
    Cum vor face organizarea la meci? Jandarmii sunt toti la inundatii... Sau au mai ramas prin oras cateva jandarmerite care sa dea piept cu suporterii?
    12
    2
  • postat de Rușine otelul și toți ce se îmbogățesc pe banii saracilor
    Joi, 19 Septembrie 2024 19:37
    173.245.207.***
    Cit timp otelul traieste din bani publici nu pot să-i iubesc . Asta înseamnă japca la oameni bătrîni ce platesc taxe și impozite care se duc la otelul.sint bătrîni ce nu au bani de medicamente dar din banii lor se duc la otelul.urit.fotbalul profesionist e făcut pe investitori .rușine otelul.
    15
    6

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.