VOLEI. Echipa a doua a CSM Arcada, formată din juniori, a participat în turneul de la Iaşi din cadrul Diviziei A2, Seria Est, a Campionatului Național de volei şi a înregistrat rezultatele: 1-3 cu Politehnica Iaşi, 3-0 cu Ştiinţa Bacău şi 3-2 cu Petrodacia Piatra Neamţ. Antrenorul Nicușor Harabagiu a folosit următorul lot: Eduard Ionescu, Cristian Gherghea, Sebastian Ursu, George Chiriac, Rareş Popa, Robert Stamate, Ştefan Doca, Tudor Apostol, Alexandru Păcuraru, Matei Sava, Matei Josan, Bogdan Neştian, Mario Panait şi Alexandru Burcă. Următorul turneu este programat în perioada 28-30 noiembrie, la Piatra Neamţ.
BADMINTON. Câţiva jucători gălăţeni au participat la Campionatul Naţional de badminton Under 15. Competiţia a avut loc în oraşul Oneşti şi s-a încheiat cu un succes încununat cu şase medalii, dintre care două de argint şi patru de bronz. Iată și numele performerilor: Sebastian Panait - argint la dublu masculin, cu un sportiv din Onești; Sonya Stancu - argint la dublu fete, cu o sportivă din Onești, S. Panaite/ S. Stancu - bronz la dublu mixt, Ligia Pazargic - bronz (toți de la Clubul Siderurgistul); Darius Popovici (ACS Agero Galați) - bronz la dublu băieți, cu un sportiv din București.
HANDBAL. Întrecerile echipelor de handbal juniori au continuat, iar în rândurile ce urmează consemnăm rezultatele înregistrate în șapte partide: junioare I: CSM Galați - Gloria Buzău 39-29; junioare II: LPS Suceava - CSM Galați 30-25 și CSS Galați - CSS Tecuci 17-25; junioare III: ACS Viitorul Oțelul - Granitul Greci 40-20; ACS Lucian Bute - CSS Galați 32-5, CSM Galați - Dunărea Brăila 14-26 și Handbal Art - LPS Brăila 28-23.
HOCHEI. Echipa de hochei seniori a CSM Galați a întâlnit formaţia Corona Brașov, pe gheața proprie, în fața căreia a cedat la limită, 0-1, singurul gol fiind marcat în repriza a treia. Vineri și sâmbătă, elevii lui Kiricenko și Berdilă vor susține două meciuri în deplasare, cu Red Hawks București, primul contând pentru Campionatul Național, al doilea pentru ”Cupa României”.

