„Primul punct din Champions League!” Oţelul - Viktoria Plzen 1-1
Foto: Foto: Sorin Pană (Larnaca, Cipru)

„Primul punct din Champions League!” Oţelul - Viktoria Plzen 1-1
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Campioana României a jucat marţi seară cu fostul adversar al Barcelonei şi al lui AC Milan din Grupa G a Ligii Campionilor * Roş-alb-albaştrii au obţinut astfel primul egal din turneul cipriot, concluzia-vedetă aparţinându-i mijlocaşului Silviu Ilie: „Am scos primul punct din Ligă, doar au jucat şi ei acolo!”

OŢELUL GALAŢI – VIKTORIA PLZEN 1-1 (0-0)


Meci amical disputat aseară în Larnaca (Cipru);
Au marcat: Giurgiu 64’ pen. / Reznik 51’;
OŢELUL: Brăneţ – Cojoc, Sîrghi, Perendija, Sălăgeanu – Viglianti (63’ Ilie), Filip, Giurgiu (77’ Benga) – Iorga (63’ Frunză), Punosevac (72’ Haskici), Stromajer (56’ Antal). Antrenor: Dorinel Munteanu.


Fără câţiva veterani, lăsaţi să se antreneze separat, formaţia gălăţeană şi-a încercat încă o dată şansa de a ieşi neînvinsă dintr-un amical în Insula Afroditei. Adversarul, Viktoria Plzen, care a întâlnit pe Milan şi Barca în toamna Champions League, cu întreaga garnitură, mai puţin Jiracek, vândut pe 1 ianuarie la Wolfsburg cu 5 milioane de euro. Dacă se întreabă cineva care-i diferenţa dintre fotbalul nostru şi cel ceh, cam asta-i – se vede în „scorurile” cu care sunt comercializate produsele proprii. Pe teren s-a aflat şi Cisovsky, fostul adversar de moarte al „oţelarilor”, el fiind în luptă inclusiv la decisivul cu Timişoara din mai 2011. Testul de aseară? Tare, în viteză, a fost fotbal bun, cu un teren umed (a plouat cu găleata în repriza a doua) şi şuturi de la distanţă care tocmai de această condiţie aveau nevoie. Concretizarea s-a făcut însă numai din faze fixe. Mai întâi, Reznik a trimis cu capul în aţe din 10 metri, după o lovitură liberă care i-a surprins pe fundaşii centrali ai lui Dorinel (51’), apoi mingea a apărut pe punctul cu var. Punosevac a fost trântit în careu de Beranek şi Giurgiu a transformat cu mult calm (64’).

Adversarii sunt în Europa League
Meciul cu Plzen, care n-a ieşit din Europa (în această lună va întâlni pe Schalke 04 în Europa League), a durat 97 de minute, arbitrul cipriot fiind parcă furat de iuţeala fazelor din final. La chiar ultima acţiune, Sălăgeanu a bătut o lovitură liberă de la 23 de metri, însă zidul s-a opus. „Am obţinut şi noi primul punct din Champions League, este bine! Doar şi ei au fost acolo, nu-i aşa?”, a remarcat cu umor la urcarea în autocar Silviu Ilie, folosit aseară de Neamţ pe postul de mijlocaş central.

„Playmaker” de aproape o sută de kile

Asistenţa – cam 10 români curioşi, majoritatea gălăţeni aflaţi la muncă în insulă – a fost surprinsă de corpolenţa conducătorului de joc al cehilor, un anume Horvath, de 36 de ani şi poate la câteva kilograme de sută. „Umflăţelul” era cam singurul care nu prea alerga, nici nu-l lăsa constituţia atletică, dar vămuia cu precizie toate mingile care treceau pe la el. Horvath ar fi putut chiar să înscrie dintr-o lovitură liberă bătută superb, însă Brăneţ s-a opus.

 

 

Citit 1707 ori Ultima modificare Marți, 31 Ianuarie 2012 20:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.