Cupa „Danubius” pentru persoanele cu dizabilităţi: Aniversare specială pentru sportivi speciali

Cupa „Danubius” pentru persoanele cu dizabilităţi: Aniversare specială pentru sportivi speciali
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Asociaţia Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” din Galaţi va organiza joi şi vineri cea de-a 20-a ediţie a Cupei Danubius, competiţie rezervată sportivilor cu handicap locomotor, ocazie cu care va avea loc o festivitate în cadrul căreia vor fi premiate simbolic persoanele şi instituţiile care au sprijinit asociaţia în cele două decenii de activitate. „La începutul anilor ’90 această competiţie urmărea doar integrarea în societate a persoanelor cu handicap locomotor, acum s-a ajuns să se facă sport de performanţă. Printre participanţi se va afla şi campionul european la săritura în lungime, Florin Cojoc”, ne-a declarat Vasile Cristea, preşedintele „Sporting Club”.
Joi dimineaţă va avea loc competiţia de baschet a sportivilor din scaunul cu rotile, în sala „Florin Balaiş” (fostă Puşkin), vineri dimineaţă cea de atletism, la stadionul "Dunărea", iar la prânz concursul de tenis de masă şi popice la baza sportivă de la Grupul Şcolar Anghel Saligny. „Mulţumiri speciale jandarmilor, care ne vor ajuta să ajungem la arena de popice, un loc unde nu există rampă de acces pentru cei în cărucior”, a precizat preşedintele asociaţiei. Se estimează că vor fi participanţi din 10 judeţe, unii venind tocmai de la Satu Mare, Arada, Lugoj şi Timişoara. Cei cu talent artistic vor susţine joi, de la ora 16.00, în sala teatrului „Nae Leonard”, un spectacol de muzică uşoară şi populară.

Citit 1674 ori Ultima modificare Marți, 17 Iulie 2012 17:02

1 comentariu

  • postat de POPPEL
    Miercuri, 18 Iulie 2012 23:55
    Multumesc pentru invitatie Dom'' VASILE.
    Promit,voi fi acolo,la spectacol.
    Nu vin singur,nu vin cu mana goala,imi iau si familionul.
    Hai va PUP.POPPEL.
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.