Antrenorul gălăţean Costel Orac, operat pe cord

Antrenorul gălăţean Costel Orac, operat pe cord
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gălăţeanul Costel Orac, fost antrenor la Oţelul Galaţi în perioada 2002-2003 şi acum tehnician al formaţiei FC Botoşani, a declarat că a suferit o intervenţie chirugicală pe cord la Clinica de Cardiologie din Iaşi, precizând că se simte bine după operaţie. "Mă simt mai bine după operaţie şi mă bucur că a fost descoperită la timp această problemă. Era o afecţiune pe care o am din naştere, un vas coronarian prea mic. După implantarea unui stent, problema s-a rezolvat şi trebuie să iau medicamentaţia indicată de medici. Astăzi (n.r. - joi), urmează să mă externez şi în cel mai scurt timp voi reveni la echipă", a declarat Costel Orac.

La finalul meciului amical cu FCM Târgu Mureş, de săptămâna trecută, tehnicianul a acuzat dureri în zona inimii şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde medicii botoşăneni l-au diagnosticat cu angină pectorală. După o investigaţie amănunţită făcută la Iaşi, medicii au decis să-l opereze.

Citit 1517 ori Ultima modificare Joi, 16 August 2012 11:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.