Munti a plecat, Tase a preluat echipa
Foto: Sorin Pană

Munti a plecat, Tase a preluat echipa
Narcis Răducan şi Viorel Tănase, cuplul de la care se aşteaptă readucerea strălucirii Oţelului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • Primul pas spre clarificarea lucrurilor la club s-a făcut ieri, când s-a terminat suspansul referitor la conducerea tehnică * Dorinel Munteanu şi-a reziliat amiabil contractul * Cel mai performant antrenor din istoria echipei i-a predat ştafeta golgeterului all-time al roş-alb-albaştrilor, Viorel Tănase * Preluarea clubului de alţi acţionari, anunţată pentru săptămâna viitoare

Un moment important al revenirii Oţelului pe drumul spre normalitate a fost făcut joi după-amiază, când a fost înlăturată incertitudinea existentă de câteva zile în ceea ce priveşte conducerea tehnică. Cel mai performant antrenor din istoria fotbalului gălăţean, Dorinel Munteanu, şi-a anunţat despărţirea de echipa cu care a câştigat campionatul în 2011, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Primărie, la care au mai participat fostul director general al clubului, primarul Marius Stan, şi Narcis Răducan.

Motivele au fost explicate de Marius Stan. „De comun acord, cât se poate de amiabil, am hotărât să întrerupem această colaborare, cea mai fructuoasă din istoria clubului. Am încercat să prelungim acestă perioadă, dar am ajuns împreună la concluzia că prelungim agonia. Scopul este să producem un şoc la echipă, să fie declicul care să aducă rezultate, astfel încât acest sacrificiu să se dovedească util”, a spus Marius Stan.

Atât fostul conducător al clubului cât şi cel care de ieri este „fostul antrenor” au subliniat că modul decent în care se produce această despărţire arată unul dintre atuurile Oţelului în sezonul câştigării titlului. „Până acum aţi fost obişnuiţi ca astfel de despărţiri ale mele să se producă tensionat, de această dată s-a produs cât se poate de profesional, amiabil”, a spus Munteanu. „Este o despărţire între oameni de mare caracter, demonstrăm încă o dată că şi un astfel de moment delicat poate fi trecut cu demnitate. Ne-am respectat şi ne respectăm, lucru care am demonstrat că aduce succesul”, a adăugat şi Marius Stan.

Lacrimi de despărţire

Extrem de emoţionat, Dorinel Munteanu a precizat că a luat această hotărâre pentru binele echipei. „Mulţumesc Oţelului că mi-a dat şansa să trăim împreună trei ani frumoşi. Sunt mândru că am făcut parte din acest proiect, că am avut în jurul meu caractere puternice. Cunosc foarte bine echipa, ştiu că avea nevoie de o schimbare”, a spus Munteanu, înainte ca vorbele să-i fie înecate în lacrimi.

Dorinel: „N-am negociat cu alt club”

Tehnicianul care a condus Oţelul în ultimii trei ani şi jumătate a spus că nu are vreo ofertă de la altă echipă şi că îşi doreşte o pauză din punct de vedere profesionl. „Nu am oferte, din respect pentru Oţelul, fiind sub contract până astăzi nu am intrat în contact cu nimeni. Am nevoie de o pauză, alături de familie”, a mărturisit „Neamţul”.

În numele celor peste 40.000 de gălăţeni care în luna mai 2011 au ieşit în stradă pentru a-şi striga fericirea la câştigarea campionatului, "Viaţa liberă" îi mulţumeşte lui Dorinel Munteanu pentru tot ce a făcut pentru viaţa urbei: RESPECT, Munti!

Tase a fost monitorizat pernament

Fostul director general al Oţelului, Marius Stan, a confirmat că Viorel Tănase este noul antrenor, precizând că alegerea este făcută cu foarte mult timp în urmă. „Am declarat încă de acum mai bine de un an că, atunci când va veni momentul să plece Dorinel, antrenor va veni Tănase. Nu este în niciun caz o haină de vreme rea, aşa cum au început unii să spună. De când a plecat de la Oţelul II, l-am monitorizat permanent, atât la Dunărea cât şi la Farul, este un antrenor de mare perspectivă”, a explicat Stan alegerea făcută.

Dorinel l-a prezentat echipei

Un lucru fără precedent în fotbalul românesc, noul antrenor a fost prezentat echipei chiar de către cel care pleacă, Dorinel Munteanu, în vestiar, înaintea antrenamentului de aseară. Practic, s-au inversat rolurile de acum mai bine de trei ani, când în momentul venirii lui Munteanu la Oţelul echipa se afla în cantonament la Poiana Braşov sub conducerea lui Tănase. „Dincolo de relaţia de la antrenor la antrenor, sunt prieten cu Dorinel. Am colaborat foarte bine cât am fost la Oţelul II şi avem o relaţie foarte bună”, a mărturisit Tănase, care a semnat un contract pe o perioadă de doi ani.

Unul dintre emblematicii foşti jucători ai Oţelului, Viorel Tănase şi-a început cariera ca secund al lui Petre Grigoraş la echipa gălăţeană, apoi a fost principal la Oţelul II, la echipele de liga secundă FCM Dunărea şi Farul Constanţa, iar în urmă cu două luni preluase pe SC Bacău (Liga a III-a).

„Le mulţumesc tuturor pentru încrederea acordată, este o zi foarte importantă pentru mine, la care am visat mereu. Am încredere în capacitatea mea, ştiu ce am învăţat, nu mi-am făcut şcoala la fără frecvenţă. Obiectivul meu este primul meci, vreau să batem în Ghencea”, a mai spus Tănase.

Unul dintre secunzii săi va fi Tudorel Pelin, care-l înlocuieşte pe Cătălin Ciorman. În rest, stafful tehnic rămâne aceleşi ca în mandatul lui Munteanu: Ioan Balaur - secund, Tudorel Călugăru - antrenor cu portarii şi Ionel Tămaşanu - preparator fizic.

Schimbarea acţionariatului, în drum spre notar

Marius Stan a precizat că cel târziu săptămâna viitoare Oţelul va ieşi din blocajul în care se află de un an, prin parafarea preluării clubului de către alţi acţionari. „Am discutat cu ambele părţi, reprezentanţi ai Combinatului şi cei ai viitorilor investitori, s-au pus la punct toate detaliile contractului. Am primit asigurări că cel târziu săptămâna viitoare, în şapte - opt zile, actele vor ajunge la notar”, a declarat Marius Stan.

Citit 1976 ori Ultima modificare Vineri, 31 August 2012 10:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.