Scandarea din titlu a răsunat în inima oraşului în noaptea de neuitat pentru gălăţeni, în care peste 40.000 de fani roş-alb-albaştrii au celebrat câştigarea campionatului şi acelaşi mesaj ţipă din aceste rânduri scrise la plecarea omului care a scris istoria cu majuscule pentru un "club simpatic de provincie". Atunci, pe 15 mai, a fost împlinit visul suporterilor gălăţeni prin munca şi ambiţia antrenorului Dorinel Munteanu.
Oţelul a trecut prin multe perioade frumoase, cu destui tehnicieni ce au lăsat în urmă câte ceva plăcut, memorabil şi de preţ pentru clubul gălăţean şi fanii săi. De la debutul în prima ligă, victoria cu Juventus, „era” Simionaş în care s-a consacrat Oţelul, returul fantastic cu Lăcătuş, finala Cupei României cu Sorin Cârţu şi până la câştigarea Cupei Intertoto cu Petre Grigoraş, toate adunate la un loc nu pot fi comparate cu ceea ce a reuşit Dorinel Munteanu să realizeze la Galaţi. „Neamţul” a pus Oţelul pe harta selectă a cluburilor importante din Europa odată cu participarea în grupele Ligii Campionilor şi le-a certificat gălăţenilor o identitate de performanţă, prin cucerirea titlului şi a Supercupei.
Pe lângă trofeele câştigate, pentru Dorinel Munteanu, antrenorul sinonim cu performanţa, cifrele sunt de asemenea de partea sa. A strâns 121 de partide oficiale, dintre care 108 în campionat, acolo unde a câştigat, împreună cu echipa, 51 de meciuri, iar alte 24 s-au încheiat la egalitate, cu un golaveraj pozitiv, 126-102. Dar peste toate acestea, au fost 10.890 de minute de joc efectiv cu Dorinel Munteanu pe bancă, în care suporterii, jucătorii şi toată suflarea roş-alb-albastră au învăţat să treacă la un alt nivel, să-şi depăşească condiţia de până atunci, de „echipă mică”.
Toţi gălăţenii au fost martori la şirul de victorii ce a urcat Oţelul pe primul loc, la golurile decisive pentru titlu, la fazele de joc tot mai pline de suspans pe măsură ce trecea timpul şi mai presus de toate, la bucuria nebună din seara de 15 mai, iar la toate aceste momente de neuitat, Dorinel Munteanu a avut rolul principal. De fapt, se poate spune că arta lui „Munti” a fost desăvârşită odată cu intonarea muzicii Ligii Campionilor pentru Oţelul, cea mai frumoasă din fenomenul fotbalistic.
Golul 1000, ultima bucurie
Chiar dacă finalul de meci cu Gloria Bistriţa l-a găsit pe Dorinel Munteanu descumpănit şi gata de plecare, a oferit o declaraţie tremurată de emoţie, care l-a detaşat de tensiunea de după partidă. „Sunt momente frumoase, cu golul 1000, cu titlul de campioni şi Supercupa, participarea în Liga Campionilor, am amintiri de neuitat şi îmi rămâne Galaţiul în suflet”, a spus atunci Munteanu, căruia parcă îi reveneau în minte toate clipele frumoase de pe banca Oţelului.
Pentru că a suportat contestările de la începutul mandatului său, pentru că a ştiut să gestioneze întotdeauna situaţiile tensionate, pentru că a pus pe picioare o echipă căreia nimeni nu-i dădea nicio şansă, pentru că a transmis indicaţiile potrivite de pe banca de rezerve, pentru că a fost inspirat în momentele critice, pentru că a adus o bucurie inimaginabilă unui întreg oraş, pentru că a avut atitudine de învingător, pentru că a oferit respect şi pentru că pot fi enumerate motive până la infinit, Dorinele, asta e, ai făcut istorie! Ca fotbalist, Munteanu deţine recordul de selecţii în echipa naţională, iar ca antrenor este legenda vie a Galaţiului.
