Politica financiară rămâne neschimbată: Viitorul Oţelului, fără transferuri scumpe
Foto: Foto: Sorin Pană

Politica financiară rămâne neschimbată: Viitorul Oţelului, fără transferuri scumpe
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cel desemnat să conducă clubul gălăţean, Narcis Răducan, a făcut unele precizări cu privire la finanţarea Oţelului, odată cu intrarea sub tutela noului acţionariat. Răducan a spus că se va menţine filosofia clubului de a creşte jucători din propria pepinieră şi că se va pune accent pe Centrul de Copii şi Juniori. „Noii acţionari vor asigura acelaşi nivel de finanţare pe care l-am avut şi până acum. Nu va fi schimbat profilul clubului, care s-a dovedit a fi de succes, astfel că ne vom dezvolta Academia şi ne vom axa, în principal, pe jucătorii crescuţi aici. Sigur că vom face şi câteva achiziţii, pentru a ne acoperi posturile deficitare”, a declarat Narcis Răducan.

ArcelorMittal Galaţi şi TNG Group au încheiat cu succes negocierile pentru transferarea clubului de fotbal Oţelul încă de vineri, urmând ca zilele viitoare să fie prezentarea oficială a noii organigrame a clubului. „Vor fi ceva modificări şi în organigrama clubului, decizii bazate pe argumente, bineînţeles. În zilele următoare, probabil se va face şi o prezentare oficială, trebuie să avem răbdare până atunci”, a mai precizat Narcis Răducan, care va fi numit în funcţia de director general al clubului.

La Oţelul continuă programul de promovare a tinerilor jucători din propria pepinieră, iar în această săptămână atacantul Bogdan Chipirliu şi mijlocaşul Ionuţ Adăscăliţei au efectuat antrenamente cu prima echipă.

Citit 2094 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Septembrie 2012 21:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.