Cum (nu) susţine Primăria sportul gălăţean

Cum (nu) susţine Primăria sportul gălăţean
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sportul din Galaţi nu este chiar atât de fericit precum crede primarul *  Lista cluburilor susţinute financiar conţine multe aspecte discutabile * O echipă de fotbal în sală este mai bine văzută decât una de handbal care joacă în cupele europene * Un club de dans sportiv are prioritate în faţa singurei echipe campioane naţionale din acest oraş şi participante în Liga Campionilor *

Cluburile aflate pe lista Primăriei

1. CS Universitatea – subvenţionat de Universitatea „Dunărea de Jos”;

2. Clubul de Tenis ICMRS şi CS ICMRS (popice şi tenis de masă) – funcţionează pe lângă societatea de construcţii şi amenajări cu acelaşi nume;

3. CS United – club privat, susţinut de un concesionar auto (Belvedere Motors);

4. FC Politehnica – club privat, aparţine fostului consilier judeţean Radu Cosca, proprietarul unei firme de construcţii;

5. CS Dacia – club privat condus de profesorul de tenis Mircea Basarab;

6. FCM Dunărea – este considerată echipa de fotbal a municipiului, dar este sprijinită şi de oamenii de afaceri Ninel Comşa şi Gelu Radu;

7. CS Karate Club – club privat condus de Nicu Mărăndici, proprietar şi al unei firme de pază (International Protect Security);

8. CS Phoenix – unitate particulară de baschet, manageriată de prof. Florin Nini;

9. CSM Dunărea – club municipal axat pe mai multe discipline sportive (hochei, patinaj, atletism, tenis, lupte);

10. CS Voinţa – asociaţie de tenis de masă şi popice, care trăieşte doar din banii primiţi de la Primărie şi Direcţia pentru Sport;

11. CS Fantezia – club privat condus de Marian Adam, fost militar de carieră;

12. HC Oţelul – club privat sponsorizat de ArcelorMittal;

13. FC Oţelul – club privat sponsorizat de ArcelorMittal.

Direcţia pentru Sport, considerată club sportiv!

Lista „banilor pentru sport” cu care primarul Dumitru Nicolae a ieşit zilele trecute în faţa presei – simţea nevoia să le dea o replică celor care astăzi vor protesta pe străzi! – este mai mult decât controversată, pe alocuri aproape amuzantă. Dacă vrei să faci haz de necaz.

Cele şaisprezece cluburi aşa-zis susţinute în 2008 de municipalitate (în opis sunt menţionate, printre altele, Direcţia pentru Sport şi Asociaţia Judeţeană de Atletism, care numai cluburi nu pot fi numite) nu sunt nici măcar paisprezece pentru că gruparea de fotbal Oţelul este trecută doar cu numele. E pe listă, are de primit – aşa se spune în popor! Deci cei patru evanghelişti erau trei, Luca şi Matei…

Iar cei 1.470.000 de lei acordaţi sportului dunărean, nici măcar unu la sută din bugetul local, sunt în realitate, nici jumătate, abia 613.999 de lei, conform documentului pus la dispoziţia mass-media de către primar. Alţi 856.000 de lei sunt trecuţi la „rest de plată”. 

Cupa Cupelor, competiţie care nu contează

Poate părea incredibil, dar nu există niciun criteriu care să fi condus la cuantumul finanţării cluburilor sportive din oraşul nostru. Performanţa, principiu de bază în orice stat civilizat, este eludată de vreme ce unei echipe de fotbal care activează în Liga a III-a, FC Politehnica, îi sunt alocate 320.000 de lei, iar formaţiei din primul eşalon, FC Oţelul, numai 200.000.

Şi discrepanţele nu se termină aici: echipa feminină de handbal Oţelul, recent calificată în sferturile de finală ale Cupei Cupelor, a încasat 50.000 de lei, cu 20.000 mai puţin şi decât CS United, formaţie de futsal (fotbal în sală)!

Nici măcar numărul angajaţilor n-a fost luat în calcul, Clubul Sportiv Municipal Dunărea, care numai la secţia de atletism numără 50 de sportivi, fiind trecut „la caiet” cu 160.000 de lei. Să fie contat ordinea alfabetică?

Liga Campionilor? Nici atât!

Ce spuneţi de faptul că în grija autorităţilor se află Clubul Fantezia, profilat pe dans sportiv, dar nu şi CSU Metal, dublă campioană naţională la volei feminin şi participantă în Liga Campionilor, întrecere pe care a fost nevoită s-o abordeze dintr-o sală bucureşteană, pentru că la Galaţi nu există una la standarde europene?

Nimeni nu poate contesta munca dansatorilor sportivi, la rândul lor laureaţi, dar bate la ochi faptul că singura campioană a Galaţiului la nivel de echipe nu este trecută nici pe verso. Nici măcar pomenită verbal!

În schimb, organizaţiilor Karate Club, Clubul de Tenis ICMRSG şi Voinţa – tot respectul pentru activitatea lor! – li s-au cuvenit câte 40.000 de lei.

Timişoara dă 9 milioane numai la fotbal

Cea mai mare felie de tort pe 2008 i-a revenit grupării FCM Dunărea, echipă de fotbal de Liga a II-a (350.000 de lei), iar mai vechea scuză a primarului, cum că nu este dispus să cheltuiască bani cu grupările private (ex. Oţelul, CSU Metal etc.), nu are deloc acoperire.

United, Politehnica, Dacia (club de tenis de câmp), Karate Club, Phoenix şi Fantezia sunt toate particulare, dar nu numai ele merită atenţia banului public, dacă asta se poate numi atenţie.

„Viaţa liberă” a intrat în posesia unui contract de asociere între Consiliul Local Timişoara şi Primăria oraşului de pe Bega cu formaţia de fotbal Politehnica, club care are în spate şi puternicul concern Balkan Petroleum.

Conform acestui document (vezi facsimil), echipa bănăţeană cheltuieşte anual 9 milioane de lei, în timp ce Galaţiul, pentru mai multe cluburi (n-am spus toate), oferă aproape un milion şi jumătate!

„Promovaţi imaginea municipiului!”

Ştiţi care paragraf din contractul Timişoarei impresionează cel mai mult? Cel în care se spune că, pentru aceşti bani, formaţia de Liga I are „obligaţia de a promova imaginea municipiului”. Dacă în localitatea din vestul ţării autorităţile au plătit pentru acest serviciu, cele din Galaţi au rămas datoare cu vârf şi îndesat.

Vorba acelui suporter care stă în fruntea mitingului pentru sport de astăzi: „Dacă n-ar fi reprezentat de sportivi foarte buni, Galaţiul ar apărea la televizor numai atunci când s-ar întâmpla vreo nenorocire!” Ce ne-am face dacă ar dispărea şi „nebunii” care pot strânge mii de oameni la final de săptămână?

Citit 3360 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.