Echipa contrastelor, CSM Dunărea a comis-o rău cu Sportul Studenţesc

Echipa contrastelor, CSM Dunărea a comis-o rău cu Sportul Studenţesc
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Hocheiştii de la CSM Dunărea parcă vor musai să demonstreze că sunt în stare de orice, să câştige în faţa unor adversari consideraţi net superiori dar şi să piardă acasă când nici măcar oponenţii nu visau la aşa ceva.

Trupa care în acest sezon a uimit cu victorii în faţa celor de la Corona Braşov şi în deplasare cu Steaua, s-a făcut de râs sâmbătă seară, pierzând primul joc din dubla cu Sportul Studenţesc, scor 2-4. Până la această ispravă de pomină, trupa bucureşteană pierduse toate jocurile din acest sezon, nu mai reuşise o victorie din octombrie 2011!

Geru n-a mai suportat şi a intrat la joc

Preştaţia slab a coechipierilor şi mai ales umilitorul rezultat l-au determinat pe căpitanul echipei, Cătălin Geru, să facă abstracţie de problemele sale medicale (hernie de disc) şi ieri, la al doilea joc, după câteva luni de pauză s-a echipat şi a intrat pe gheaţă. „Dacă n-ar fi fost păţania de sâmbătă, aş fi stat cuminte. M-am simţit mult mai bine şi n-am mai rezistat să stau pe margine”, a mărturisit hocheistul aflat la al 25-lea sezon consecutiv în prima ligă.

Pe gheaţă lucrurile au stat cu totul altfel faţă de seara precedentă, era 2-0 după primele cinci minute, 4-2 la a doua pauză iar în a treia repriză cei de la Dunărea s-au dezlănţuit şi meciul s-a terminat cu scorul 12-4. Unul dintre goluri, Geru marcator!

Dubla cu Sportul a contat pentru barajul de calificare în semifinalele Ligii Naţionale.

Citit 896 ori Ultima modificare Luni, 28 Ianuarie 2013 12:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.