Voleibalistele de la CSU Galaţi au încheiat sezonul. Arcada se pregăteşte de play-off

Voleibalistele de la CSU Galaţi au încheiat sezonul. Arcada se pregăteşte de play-off
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vineri şi sâmbătă, fetele de la CSU au disputat ultimele meciuri oficiale din acest sezon. „Studentele” au întâlnit, în deplasare, Penicilina Iaşi – una dintre pretendentele la promovare. Gazdele, net superioare, s-au impus în ambele confruntări, cu scorul de 3-0 obţinând calificarea la turneul de promovare în prima divizie. Din Seria Est s-a mai calificat Rapid Bucureşti, cele două din Seria Vest urmând să fie stabilite după încheierea jocurilor din turneul play-off.

Echipa aliniată în cele două partide: Ana Maria Berdilă, Andreea Niculea, Irina Todaşcă, Roxana Petre, Mirela Bobaru, Oana Oprea – Mihaela Brazdeş (libero). Au mai jucat Bianca Rusu, Ioana Ştefu. Nu au putut face deplasarea Ioana Stoica şi Cristina Botezatu.

Arcada se pregăteşte pentru play-off

Băieţii de la Arcada, în schimb, continuă pregătirile pentru meciurile din turneul play-off, programate pe 17, 20 şi 27 aprilie. În weekendul trecut, antrenorul Marian Apostu şi elevii săi au susţinut un meci de verificare cu un adversar de calibru – Volei Club Municipal Piatra Neamţ, din primul eşalon. S-au jucat patru seturi, întâlnirea încheindu-se cu scorul de 2-2. „Jucătorii se prezintă cu un bun potenţial de joc şi aşteptăm cu încredere meciurile cu Dacia Buzău”, ne-a declarat tehnicianul gălăţean.

Citit 1148 ori Ultima modificare Duminică, 14 Aprilie 2013 13:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.