Pariurile zilei: Statistica e cu noi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Namibia – Nigeria sub 2,5 goluri (cotă 1,65)

Preliminariile Campionatului Mondial ne mai oferă o partidă din Africa, pe care mizăm că se vor marca mai puţin de trei goluri. Cu toate că pontul de sub 2,5 goluri ne-a jucat ceva feste în ultima vreme la jocurile din zona Africii, de această dată parcă e prea serioasă statistica pentru a fi contrazisă. Pe lângă faptul că ambele echipe s-au încadrat până acum în limita de cel mult două goluri, reprezentativa Namibiei e o adevărată specialistă când vine vorba de meciuri închise. Trei din patru partide sunt cu cel mult un gol, iar al patrulea joc s-a încheiat 0-0, ceea ce ne dă încredere pentru meciul cu Nigeria. În plus, în manşa tur, nigerienii s-au impus, scor 1-0, rezultat ce se încadrează perfect în pontul nostru de azi.

 

Portuguesa – Fluminese interval 2-4 goluri (cotă 1,51)

Prima ligă din Brazilia a început de ceva vreme şi ne îndreptă şi noi atenţia către o partidă din etapa a cincea. Pentru că e mai dificil de mizat momentan pe câştigătoarele jocurile din startul sezonului, ne orientăm la numărul de goluri. Fluminese a avut numai meciuri cu câte trei goluri până acum, în timp ce Portuguesa a jucat o singură partidă pe teren propriu, închieată la egalitate, scor 1-1. Intervalul pe care mizăm nu e picat din cer, ci e cel mai răspândit, în general, la partidele din Brazilia.

Citit 3667 ori Ultima modificare Marți, 11 Iunie 2013 17:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.