UPDATE Suporterii Oţelului n-au mai răbdat până sâmbătă, au protestat astăzi la stadion

UPDATE Suporterii Oţelului n-au mai răbdat până sâmbătă, au protestat astăzi la stadion
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

UPDATE: Marţi seară, un grup format din aproximativ 50 de suporteri au protestat la stadionul Oţelul faţă de situaţa limită în care se află echipa favorită. Fanii au aprins fumigene şi au scandat împotriva patronului clubului, Dan Grigore Adamescu.


Îngrijoraţi de situaţia critică în care li se află echipa, suporterii Oţelului Galaţi au depus astăzi la Primărie cererile de autorizare pentru două mitinguri de protest împotriva omului de afaceri Dan Adamescu, cel care deţine controlul companiei TNG, deţinătoarea acţiunilor FC Oţelul SA.

Primul miting este dorit a se desfăşura sâmbătă, 29 iunie, de la ora 19.00, pe esplanada Casei de Cultură (Păpădie), cu o prezenţă estimată la 200 de persoane, iar cel de-al doilea vineri, 5 iulie, pe traseul Hotel Dunărea – Păpădie, cu o participare estimată la 1.000 de persoane.

„Mitingurile de protest au drept scop salvarea echipei fanion a oraşului, Oţelul Galaţi”, conform cererilor de autorizare depuse la Primărie.

Citit 2460 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Iunie 2013 08:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.