GALERIE FOTO / Sprint în ploaie, la sosirea în Galaţi a Turului Ciclist al României

GALERIE FOTO / Sprint în ploaie, la sosirea în Galaţi a Turului Ciclist al României
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Penultima etapă a ediţiei a 50-a a ”Micii Bucle” a pornit ieri de la Vaslui, în jurul orei 11,00 şi s-a încheiat la Galaţi la 14,52. Câştigătorul a fost desemnat, la sprint, grecul George Bouglas, acesta trecând primul linia de sosire, urmat de italianul Antonio Viola şi românul Eduard Grosu, ultimii doi sosiţi exact în aceleaşi poziţie şi în etapa precedentă. Preşedintele federaţiei de specialitate, Eduard Novak, care se află printre competitori, a spus că a fost o etapă animată şi dificilă, deşi nu a fost căţărări pe traseu. „Nu a fost deloc o etapă liniştită, am avut un grup de opt evadaţi din prima parte a etapei, pe care am reuşit să-i prindem doar cu 25 de kilometri înainte de sosire. Ne-a îngreunat finalul şi ploaia torenţială”, a declarat Novak.

Eduard Grosu, cel care a primit şi după această etapă tricoul tricolor – al celui mai bine clasat român ce are sub 23 de ani – a încercat să câştige etapa cu o evadare în Galaţi, nereuşită. „Am încercat să evadez când mai erau 4 km, dar echipa italiană s-a organizat foarte bine şi m-a prins. A fost foarte greu, se aluneca rău în timp ce ploua torenţial”, a povestit Grosu, câştigător al etapei de miercuri. De altfel, printre cei cu mari probleme din cauza ploii s-a aflat şi purtătorul tricoului galben, Vitaliy Buts (Ucraina), care a căzut cu 2 km. înainte de finiş, dar a reuşit să revină şi să se menţină în fruntea clasamentului general. Astăzi, ultima etapă se va desfăşura la Bucureşti, pe un circuit în jurul Palatul Parlamentului.

Citit 1596 ori Ultima modificare Vineri, 05 Iulie 2013 18:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.