Liga a III-a / Lieştenii au câştigat derbiul cu Oţelul II

Liga a III-a / Lieştenii au câştigat derbiul cu Oţelul II
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

A fost un derbi local reuşit, cel dintre Oţelul II şi Sporting Lieşti, formaţii ai căror jucători se cunosc reciproc foarte bine, ei provenind din aceleaşi pepiniere - FC Oţelul şi FCM Dunărea. Combatantele şi-au împărţit perioadele de dominare, într-un joc echilibrat. „Oţelarii” s-au văzut mai mult în prima parte (au avut 6-1 la cornere), în timp ce oaspeţii au devenit mai incisivi în mitanul al doilea, când şi-au amplificat acţiunile ofensive. De remarcat forma bună a portarului Măstăcan, care s-a opus în câteva rânduri salvator, la acţiunile lui Chipirliu şi Gavrilă. Singurul gol al partidei a fost marcat în min. 76, când Daniel Voicu a executat precis o lovitură liberă şi fundaşul Ciprian Teleagă a fructificat centrarea, cu capul. Lieştiul a mai avut o bară, după două minute, prin Dorojan.

Brigada de arbitri Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti) - asistat de Ion Răzvan Manciu (Popeşti Leordeni) şi Adriana Marinescu (Bucureşti) a condus formaţiile.

Oţelul II: Vlasie - Marus, Gâţă, Sipovici, Răgălie - Miron, Ciurea, Pungă - Gavrilă, Chipirliu, Stoian. Au mai jucat: Boubătrân, Constantinescu, Onea şi Codreanu (antrenor - Constantin Schumacher).

Sporting: Măstăcan - Scutaru, Petrea, Teleagă, Postolea - Bahnaşu, Nastea, Dragoş Voicu, Daniel Voicu - Adamache, Stoica. Au mai jucat Ancerenco, Dorojan şi Vieru (antrenor - Doru Buciumeanu).

În celelalte meciuri ale etapei: Viitorul Axintele - CS Afumaţi 1-1, Rapid Feteşti - FC Voluntari 1-3, Dunărea Călăraşi - Progresul Cernica 3-1, CS Ştefăneşti - Gloria Popeşti Leordeni 1-1 şi Conpet Cireşu - Callatis Mangalia 1-0. Conduce FC Voluntari cu 19 puncte, Oţelul este pe locul 8, cu 7 p, iar Sporting pe 10, cu 6 puncte.

Citit 1306 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Octombrie 2013 15:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.