Ionuţ Badea, reconfirmat la Oţelul dar cu un ultimatum în condiţii aproape imposibile

Ionuţ Badea, reconfirmat la Oţelul dar cu un ultimatum în condiţii aproape imposibile
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Conducerea Oţelului a anunţat că păstrează actualul staff tehnic, dar primul meci egal sau eşec din următoarele patru dispute va fi sinonim cu demiterea


 

Narcis Răducan, managerul general al Oţelului, şi directorul sportiv, Gabriel Viglianti, au anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, reconfirmarea lui Ionuţ Badea ca antrenor principal, căruia i se oferă o ultimă şansă în condiţii drastice: este obligat să câştige următoarele patru meciuri, altfel va fie demis la primul joc din această serie care se termină cu înfrângere sau rezultat de egalitate.

Teoretic, se pot câştiga toate aceste patru viitoare dispute, în care se vor întâlni adversari accesibili: Săgeata Năvodari (deplasare), FC Botoşani (acasă), ACS Poli Timişoara (deplasare) – toate în Liga I şi Corona Braşov (acasă) – în optimile Cupei României. Însă, chiar dacă va avea în faţă doar nou-promovate, misiunea pare imposibilă în condiţiile în care Oţelul este echipa cu cea mai slabă formă din campionat, fără victorie de mai bine de două luni.

„Sunt de acord că e momentul tipic de schimbare a antrenorului, anul acesta s-au schimbat 11 antrenori, câte unul pe etapă, dar noi suntem adepţii stilului de a da credit unui antrenor până în momentul în care nu mai este nicio şansă ca respectivul tehnician să aducă echipa pe linia de plutire. Reamintesc că şi Dorinel Munteanu a avut un început de mandat similar, a existat tăria de se continua împreună, iar Oţelul a ajuns să se afle printre echipele ce au în palmares câştigarea campionatului. Urmând acest exemplu, am decis ca Ionuţ Badea să râmână pe banca tehnică. Vom fi alături de el, oferindu-i sprijin total, în acest sens m-am decis ca la următorul meci, cu Săgeata Năvodari, să stau alături de el pe banca tehnică. Totuşi, dacă nu câştigăm următoarele patru meciuri, ne despărţim. Nu este exagerat să cerem acest lucru pentru că jucăm cu cele patru nou-promovate. Este un ultimatum nu doar pentru antrenor, ci şi pentru jucători, vor avea repercusiuni şi ei dacă nu câştigă aceste partide”, a declarat Răducan.

Luni, victorie sau demitere

Astfel, luni seară, Ionuţ Badea va avea primul joc din ciclul „victorie sau demitere”, în deplasare cu Săgeata Năvodari, în etapa a 12-a din Liga I. În cazul în care se obţine cel mult un egal, Oţelul va avea doar două zile la dispoziţie pentru instalarea unui alt antrenor principal, joi (31 octombrie) fiind programat meciul din optimile de finală ale Cupei României, contra celor de la Corona Braşov.

„Dacă nu câştigăm primul meci, trecem la planul B, suntem pregătiţi şi pentru acest caz. Am avut discuţii cu mulţi antrenori, pe care le-am sistat în momentul în care am stabilit să-l reconfirmăm pe Ionuţ Badea”, a mai spus Răducan.

Conform unor surse apropiate clubului, conducerea Oţelului a discutat cu câţiva antrenori străini, unul dintre aceştia urmând să fie adus la Galaţi în cazul demiterii lui Badea.

Citit 1474 ori Ultima modificare Joi, 24 Octombrie 2013 17:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.