Narcis Răducan: „În următoare două zile vom anunţa noul antrenor”

Narcis Răducan: „În următoare două zile vom anunţa noul antrenor”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Oţelul Galaţi a pierdut luni seară partida din deplasare cu Săgeata Năvodari, scor 2-1, iar efectul acestui rezultat a fost demiterea antrenorului principal, Ionuţ Badea, anunţată imediat după terminarea jocului de către Narcis Răducan, managerul general al echipei gălăţene.

"Am avut o discuţie scurtă după meci şi aşa cum am stabilit de comun acord zilele trecute, vom înceta colaborarea. Din această seară, Ionuţ nu mai este antrenorul nostru şi în următoarele două zile vom anunţa înlocuitorul. Primul răspunzător este antrenorul, dar şi jucătorii au ce să îşi reproşeze. Sper să fie o lecţie pentru ei, să fie şocul dorit la echipă şi să vină rezultatele", a spus Narcis Răducan.

În urmă cu cinci zile, antrenorul Ionuţ Badea era reconfirmat în funcţie, dar cu condiţia să câştige următoarele patru jocuri, una neîndeplinită încă de la prima partidă din această serie.

Citit 2180 ori Ultima modificare Marți, 29 Octombrie 2013 10:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.