Germanul Ewald Lienen anunţă schimbări la Oţelul: "Vor fi modificări în echipă"

Germanul Ewald Lienen anunţă schimbări la Oţelul: "Vor fi modificări în echipă"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Oţelul a pierdut şi cu FC Vaslui acasă, scor 1-2, iar situaţia din clasament e din ce în ce mai complicată pentru gălăţeni cu fiecare zi care trece. Nici măcar impactul numirii lui Ewald Lienen pe banca Oţelului n-a fost de ajuns pentru ca echipa roş-alb-albastră să mai acumuleze puncte. Tehnicianul german a recunoscut că echipa sa a jucat mai slab faţă de precedentul meci, însă e de părere că  se poate salva de la retrogradare.

„În primul meu meci, la Timişoara, am avut multe ocazii, dar până la final gazdele au câştigat. Am avut ghinion atunci, dar acum n-a mai fost la fel. Vaslui a stat mai bine în teren, s-a comportat excelent pe contraatac. În prima repriză n-am reuşit să stopăm mingile lansate de Sânmărtean, aşa cum le-am cerut, abia în a doua am corectat acest aspect, dar a fost deja târziu. Am avut câteva ocazii, însă n-am reuşit să le şi fructificăm. Am controlat partida ca posesie, am pasat mult, dar ineficient. Echipa are multe înfrângeri la activ şi e greu să depăşeşti astfel de momente apăsătoare. Mai sunt multe meciuri de jucat, putem să mai urcăm în clasament”, a spus Lienen. 

Schimbări anunţate

Dezamăgit de rezultatul de vineri seară, scor 1-2 cu FC Vaslui, antrenorul Ewlad Lienen a spus că la jocurile următorare vor fi schimbări în echipă, dar şi ca abordare a meciurilor.

„Au fost unii jucători care deşi au calităţi tehnice excelente, n-au reuşit să-şi impună jocul. N-au avut agresivitatea necesară, astfel am pierdut multe dueluri unu contra unu. Voi face şi schimbări în echipă, le voi da şansa jucătorilor care n-au aceeaşi calitate tehnică, dar poate au o altă ambiţie. Am încercat să avem un joc de posesie, plăcut pentru spectatori, dar văd că nu dă rezultate. Putem să ne schimbăm stilul pentru că avem nevoie de rezultate. Vaslui, de exemplu, nu joacă deloc estetic, dar câştigă meciuri. Asta trebuie şi noi să facem, să aducem cât mai multe puncte”, a spus Lienen.  

Decisiv până la iarnă

Pentru Oţelul urmează o serie extrem de importantă de partide până la pauza de iarnă. Pe lângă meciul din sferturile Cupei României cu Steaua (joi, 6 decembrie),  prin care gălăţenii îşi pot salva sezonul, plus cel din campionat (8 decembrie), pentru Oţelul sunt programate alte trei partide în campionat, împotriva echipelor aflate pe loc de retrogradare: în deplasare cu Viitorul (30 noiembrie), acasă contra celor de la Corona Braşov (14 decembrie) şi cu „U” Cluj, în deplasare (21 decembrie). De altfel, gălăţenii pot încheia etapa pe loc de retrogradare, în cazul în care FC Braşov nu pierde meciul de astăzi, de pe teren propriu, cu CFR Cluj.

Citit 2331 ori Ultima modificare Duminică, 24 Noiembrie 2013 15:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.