Lucrări aproape finalizate la noul magazin oficial al Oţelului (FOTO)

Lucrări aproape finalizate la noul magazin oficial al Oţelului (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

FC Oţelul trece printr-o perioadă a modificărilor, dacă ţinem cont de faptul că oficialii clubului roş-alb-albastru au anunţat că la evenimentul de prezentare a lotului, programat miercuri seară, vor fi prezentate noul imn, noua mascotă şi noul echipament. Pe lângă scandalul iscat în privinţa modificării emblemei clubului, care nu mai conţine numele oraşului Galaţi, locul în care a luat fiinţă gruparea roş-alb-albastră, o altă noutate îi aşteaptă pe suporteri. Este vorba de noul magazin oficial, care va fi amplasat la stadion, vizavi de liceul „Auto”. Construcţia a ajuns într-un stadiu avansat, fiind de aşteptat ca în cel mai scurt timp să fie deschis magazinul oficial al FC Oţelul. Totuşi, conducerea clubului are o mare problemă în această perioadă, în ceea ce priveşte ostilitatea cu care suporterii au întâmpinat noua emblemă a clubului.

Altfel, noua firmă cu care Oţelul colaborează pentru echipamente este Puma, deşi managerul general Narcis Răducan anunţase înainte de plecarea în Spania că va fi Nike.

Citit 2385 ori Ultima modificare Marți, 18 Februarie 2014 11:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.