* Fostul hocheist Ion Berdilă regretă perioada regimului comunism, când magazia de echipament era plină, iar acum foloseşte aceleaşi tricouri de opt ani
Patinoarul Artificial, primul vestiar cu intrarea prin spate. Este al celor două grupe de copii sub 10 ani şi sub 12 ani, puşti care învaţă tainele hocheiului de la antrenorul Ion Berdilă, singurul hocheist gălăţean din istorie care a participat la o ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă, cea din 1980, de la Lake Placid (SUA).
Vestiarul are un aer primitor, cu multe drapele naţionale ce curg din tavan, postere şi tricouri de colecţie expuse pe pereţi şi echipamentul aşezat în ordine perfectă. "Echipament ponosit, vai de mama lui", a oferit antrenorul prima explicaţie a prezenţei unui tablou al lui Nicolae Ceaşescu, deasupra unei uşi.
"Pe vremea lui, se halea sport pe pâine. Au fost şi lucruri foarte bune în sistemul comunist, dar n-am ştiut să le păstrăm. Măcar Daciada de-am fi continuat-o, era cea mai mare bază de selecţie, acum nici sport în şcoală nu se mai face. Se făcea sport de calitate, iar antrenorii erau competitivi, în comparaţie cu ce este acum. Încercările care se fac cu import de tehnicieni sunt un fiasco total, pentru că noi nu avem baza materială pentru ce ştiu ei să facă", şi-a continuat Ion Berdilă explicaţia.
"În Rusia, ne plimbam ca la noi acasă"
Continuă cu oarecare înverşunare, izvorâtă din lipsa condiţiilor în care îşi face meseria, nu neapărat dintr-o nostalgie pură a vremurilor comunismului. "Echipamentul era echipament, antrenamentele în condiţii optime, se stătea şi câte 10 luni în cantonamente la loturile naţionale. Când nu era gheaţă în ţară, eram duşi în ţările scandinave. De Rusia, nu mai vorbesc, acolo ne plimbam ca la noi acasă. Aşa a fost posibil atunci să avem valoare în hochei. În 1977, eram în prima grupă valorică, la Olimpiada de la Lake Placid am terminat pe şapte. Ne pregătisem o lună în China şi încă una la faţa locului, în SUA, cu zeci de meciuri".
"Am făcut pe noi la Mondiale"
Compară perioada dinainte de 1989 cu cea de acum, vorbind despre decăderea generală a sportului românesc. "La echipa naţională era îmbulzeală, bătălie cruntă pentru a prinde echipa, cu câte patru-cinci pe fiecare post. Acum, te rogi de ei să vină la lot, avem exemplul de la handbal, unde HCM Constanţa e în Final Four în cupele europene, dar la naţională păţim ruşinea ruşinilor, ne bate Finlanda. Toată lumea se bazează pe stranieri şi am ajuns ca la echipa naţională să luăm rezervele acestora, sportivi care nu joacă. Dovada o avem de la recentele Mondiale de hochei, unde am făcut pe noi, deşi era eşalonul inferior", argumentează antrenorul.
Cu mănuşi rupte şi căşti de la seniori
Cea mai mare durere îi este provocată de echipamentul cu care trebuie să intre pe gheaţă copiii pe care îi antrenează. "Noi, antrenorii, nu avem cu ce să ne facem treaba, fără echipament pierdem timpul degeaba. Le-am cerut celor de la club (n.r. - CSM Dunărea) strictul necesar: cască, mănuşi, apărători şi patine. La două grupe de câte 30 de copii am primit 30 de crose, 30 de pucuri şi zece perechi de mănuşi. Păi ce să fac cu crosele, dacă n-am mănuşi? Cade copilul şi îşi taie degetul. Fac hochei cu mănuşi la care partea interioară e găurită. La portar, am ditamai mănuşa de la seniori, rămasă de la Radu Viorel, imaginati-vă ce se poate face cu ea în mânuţa unui copil de 10 ani. Casca e tot de la Radu Viorel, are cinci kile, îi cade capul copilului cu ea. În 2007, am făcut rost de un set de tricouri, sunt acum cu el la a treia generaţie, altele n-am mai primit de la club. Pe vremea lui Ceauşescu, aveam magazia plină, nu ne lipsea absolut nimic", şi-a vărsat năduful Ion Berdilă.
Încă mai speră ca în Galaţi să crească hocheişti de mare valoare şi oferă o posibilă soluţie: "Putem redeveni pepiniera hocheiului românesc, cu un Centru de Excelenţă aici. Trebuie făcut repede, să profităm că la Bucureşti nu e patinoar funcţional".
