Oţelul şi-a deschis primul magazin oficial propriu

Oţelul şi-a deschis primul magazin oficial propriu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Într-o zi cu puternice semnificaţii pentru gălăţeni, la exact trei ani de când Oţelul învingea la Galaţi pe Poli Timişioara şi îşi asigura câştigarea campionatului, FC Oţelul a inaugurat, joi, magazinul oficial al clubului, amenajat la stadion. La eveniment au fost prezenţi trei dintre jucătorii campioni în 2011, Ioan Filip, Cristian Sîrghi şi căpitanul echipei de acum trei ani, Sergiu Costin, care au acordat autografe suporterilor şi s-au fotografiat alături de aceştia şi de trofeul de campioană.

Cele mai scumpe produse expuse la vânzare sunt tricourile identice cu cele de deplasare ale echipei (270 lei), în timp ce un tricou la fel ca cel al jucătorilor la meciurile de acasă costă 240 de lei. Un tricou simplu, într-o singură culoare şi imprimat doar cu sigla clubului costă 25 lei. Fularele costă între 20 şi 26 de lei, unii dintre cei aproape o sută de suporteri prezenţi la deschidere fiind nemulţumiţi că acestea au imprimat noua siglă a clubului dar nu şi „Galaţi”, numele oraşului.

FC Oţelul a intrat în insolvenţă anul trecut, când şi-a mutat şi sediul social la Bucureşti, dar acest aspect nu a împiedicat clubul să-şi deschidă propriul magazin oficial. Ceva asemănător a mai existat până anul trecut, dar aparţinea distribuitorului zonal al firmei ce furniza echipamentul echipei în acel moment, căruia clubul i-a retras dreptul de producere a articolelor cu sigla Oţelul.

Citit 1941 ori Ultima modificare Joi, 15 Mai 2014 16:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.