Oţelul joacă vineri adevărata FINALĂ pentru menţinerea în Liga I

Oţelul joacă vineri adevărata FINALĂ pentru menţinerea în Liga I
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipa gălăţeană va întâlni pe teren propriu Viitorul, în penultima etapă, partidă care trebuie câştigată pentru a-şi asigura rămânerea în Liga I


Ultimul meci de pe teren propriu al celor de la Oţelul poate fi şi cel mai important din tot sezonul, pentru că trebuie câştigat pentru a avea garantată prezenţa în prima ligă şi în campionatul următor. Adversar va fi Viitorul Voluntari, echipa patronată de Hagi, care va rămâne sigur în clasament sub Oţelul dacă înving roş-alb-albaştrii.

Presiunea este uriaşă pe ambele combatante, experienţa superioară putând fi un avantaj important în opinia celor de la Oţelul. „Cu siguranţă este meciul decisiv al acestui campionat, dacă câştigăm acest meci încheiem socotelile. Viitorul a demonstrat în ultimele meciuri că este imprevizibilă, sunt jucători tineri care încearcă să joace un fotbal frumos, un fotbal de calitate şi cred că echipa care va da dovadă de mai multă  maturitate va câştigă acest meci”, a declarat mijlocaşul Florin Lovin.

De asemenea, Narcis Răducan, managerul general al Oţelului, speră ca experienţa mai mare a jucătorilor Oţelului să se vadă în scorul final. „În condiţiile în care meciul are un caracter decisiv, nu este de ajuns doar să-ţi doreşţi foarte mult victoria. Trebuie să şi joci cu cap, dacă ai la dispoziţie jucători experimentaţi să pui în practică şi ceea ce ai acumulat în carieră. Din punctul acesta de vedere suntem avantajaţi. Un alt argument al nostru este publicul. Nu cred că a existat în ultimii trei ani un meci mai important că acesta în Galaţi, sper să jucăm cu susţinerea unui stadion plin”, a spus Răducan.

Partida Oţelul – Viitorul are loc vineri seară, de la ora 19,30. Accesul în stadion se face pe baza unor tichete gratuite ce trebuie ridicate de la casele de bilete.

 

CITEŞTE ŞI

CALCULE! De ce rezultate are nevoie Oţelul ca să rămână în Liga I

Primarul Marius Stan, înaintea meciului DECISIV pentru Oţelul: „Cu toţii la stadion, diseară!”

Mesaj emoţionat transmis din Cipru de un fost căpitan al Oţelului: „Toţi ca fraţii, vom putea învinge”

 

Citit 2121 ori Ultima modificare Vineri, 16 Mai 2014 15:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.