De la hârtie şi aracet, la MACHETĂ SCULPTATĂ dintr-o pasiune rară, MODELISMUL (FOTO)

De la hârtie şi aracet, la MACHETĂ SCULPTATĂ dintr-o pasiune rară, MODELISMUL (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Gălăţeanul Marian Harţan a trudit patru ani la nava care i-a adus medalie la Campionatul European * La macheta pe care o are acum în lucru a folosit deja 211.63 de cuie milimetrice


Campionatul Naţional de Navomodele Machete, Clasa C, se află în plină desfăşurare la Galaţi, lucrările concurenţilor fiind expuse în holul Universităţii, astfel că publicul le poate admira până sâmbătă seara. Organizatorii, cei de la CS Universitatea Galaţi, stau la dispoziţia privitorilor, explicaţiile sportivilor-artişti lăsând să se vadă că aproape fiecare machetă are o poveste a sa, plină de farmec.

Astfel l-am întâlnit pe Marian Harţan (28 de ani), gălăţeanul de la CSU care în momentele de acalmie din sală, la bancul lui de lucru, migălea cu mare atenţie o piesă ce se va afla în curând pe macheta vasului Le Requin şi le explica puştilor curioşi paşii pe care îi are de urmat pentru a finaliza partea ornamentală a lucrării.

Cum a fost cuprins de această pasiune aparte? „În copilărie am văzut pe TVR1, în emisiunea «Garantat 100%», un domn care făcea dinozauri din hârtie igienică şi aracet. Acesta a fost primul pas spre modelaj. Apoi, de la hârtie şi aracet am ajuns la clisă (n.r.- lut), am realizat pentru şcoala din localitatea natală, Mihail Kogălniceanu, busturile lui Alexandru Macedonski, I.L. Caragiale şi Vlad Ţepeş. Au fost foarte apreciate şi de aici a început totul”.

Marian Harţan spune că apoi a ajuns la Liceul de Marină dintr-o greşeală, îşi dorea să se facă bucătar, dar soarta i-a trasat o altă cale. „Tatăl meu, motorist de nave, mi-a spus că e mai bine pentru mine, că acolo se fac bani, că trebuie să urmez drumul acesta. La un an după ce am terminat liceul, în 2006, m-am angajat la firma de mobilă a lui Dan Ciosu (n.r. – coechipier la CSU, multiplu medaliat la campionatele mondiale). Acolo am descoperit că îmi plăcea ceea ce vedeam, doar că un detaliu la Roter Lowe, o lucrare a lui Dani, m-a nemulţumit. Provocarea a venit din partea lui, mi-a recomandat să îl refac şi aşa am ajuns la navomodele machete”. 

Prima sa lucrare, macheta unui vas francez din 1686, La Belle, a fost realizată după schiţele lui Jean Boudroit, structurată cu un bord închis, un bord deschis, dar când şi-a dat seama că era peste puterile lui, a renunţat la terminarea ei. A fost atât de supărat, că a buşit-o d epământ. Nu i-a părut rău, pentru că următoarea lucrare a fost un succes.

„Calitate, nu cantitate”, motto-ul clubului

La CSU a ajuns în 2010 şi sub îndrumarea mentorului său, Dan Ciosu, şi-a ales o altă schiţă ce i-a atras atenţia, cea a vasului „HMY Royal Caroline” din 1749. Documentarea şi-a făcut-o din publicaţia „Ancre” – unde a găsit atât planurile de modelaj, cât şi monografia vasului. 

„Carolina” este făcută din lemn de cireş, cu sculpturile pictate cu o vopsea cu particule de aur.

"Carolina"

 

Pentru această lucrare, medaliată deja la mari competiţii, a muncit timp de patru ani. Rezultatele l-au răsplătit: campion naţional, medalie de argint la Campionatul European, locul întâi la două ediţii ale Cupei României şi locul II la Campionatul Naţional de machete, clasa C3D (nave în construcţie). Toate cu macheta „Carolina” 

Detalii "Carolina"

Anul acesta, „Carolina” l-a calificat în lotul naţional ce va participa la sfârşitul lunii iunie la Campionatul Mondial de Navomodele de la Stara Zagora, Bulgaria.

Prova "Carolina"

21613 de cuie şi nu a ajuns la capăt

Acum lucrează, din decembrie 2013, la macheta vasului Le Requin, unde a folosit până în stadiul actual nu mai puţin de 21613 cuie de 0.2 mm, iar puntea este din lemn de cireş. „Partea ornamentală  este realizată în lemn de buxus (n.r. - arborele de tuya) şi va fi finisată tot cu vopsea cu particule de aur, metodă folosită în cazul în care modelul are detalii foarte mărunte, în alte situaţii se utilizează foiţă de aur”, le-a explicat navomedelistul copiilor curioşi strânşi la bancul său de lucru.

"Le Requin" - puntea plină de cuie milimetrice

Vrea să facă o machetă sculptată

Marian consideră că punctul său este sculptura, dorindu-şi să găsească documentaţia vasului veneţian „Bucintoro del Panaro”, pe care italienii vor să-l construiască în cota 1:1, schiţele au fost realizate dar s-au pierdut. El vrea să-l facă la o scară 1:50. „La o cota de 1:50 vasul ajunge la 90 de cm lungime, din înălţime doar 5 cm sunt ai cocii, restul este format numai din sculpturi. Toţi stâlpii, grinzile, capacul care este rabatabil, salonul din interior, mesele, scaunele, chiar şi tavanul este plin de ornamente. La cât de drag îmi este mie acest gen de modelaj, eu estimez că aş putea termina o lucrarea de aşa mare amploare cam în zece ani. Totul este să găsesc schiţele, acestea să fie publicate, pentru că altfel nu pot concura în competiţiile europene sau mondiale, mi-aş da salariul pe un an pentru această documentaţie”, a adăugat Harţan.

Machetele prezentate în cadrul Campionatului Naţional  Clasa C sunt jurizate de o comisie formată din gălăţeanul Daniel Ciosu (directorul concursului), Alexandru Popa Crângu (secretar), Corneliu Costiniuc (şef comisie) şi arbitrii: Lucian Dan (Timişoara), Mircea Florescu (Ploieşti), Ioana Dumitru (Medgidia), Corneliu Costiniuc (Constanţa) şi Mitu Nicu. Lucrările vor fi departajate pe mai multe criterii: execuţie, acurateţe şi impresie artistică. 

CITIŢI ŞI:

Expoziţia Campionatului Naţional de navomodelism - machete s-a deschis în holul Universităţii

Doi gălăţeni, pe podiumul Campionatului Mondial de Navomodelism-machete

Citit 6415 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Iunie 2014 19:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.